Germania dezvoltă o armă laser pentru Marina militară. Sistemul ar putea intra în serviciu în 2029

Germania dezvoltă o armă laser pentru Marina militară. Sistemul ar putea intra în serviciu în 2029
The British Royal Navy plans to deploy the DragonFire laser directed-energy weapon on its ships, as Rheinmetall and MBDA work on similar tech for Germany. (British Defence Ministry)

Germania a început dezvoltarea unei arme cu laser de mare putere destinată navelor militare. Noul sistem este realizat de Rheinmetall și MBDA și ar urma să devină operațional în 2029.

Contract de sute de milioane de euro

Biroul pentru echipamente al forțelor armate germane a semnat contractul cu MBDA Deutschland și Rheinmetall Waffe Munition în luna iunie.

Valoarea acordului se ridică la câteva sute de milioane de euro.

Proiectul acoperă întregul sistem, de la detectarea și urmărirea țintelor până la angajarea acestora.

Testele au fost efectuate pe o fregată germană

Noua armă are la bază un dispozitiv testat anterior de cele două companii.

Acesta a fost instalat pe fregata germană Sachsen care a parcurs un traseu care a însumat o distanță foarte mare, din Marea Baltică până în Marea Mediterană.

Pe durata testelor, sistemul a executat peste 1.000 de trageri asupra unor ținte aeriene, navale și terestre.

Potrivit companiilor, echipamentul și-a demonstrat eficiența inclusiv în condiții meteorologice dificile.

armă laser
The German military has tested an Rheinmetall-MBDA laser weapon demonstrator aboard the frigate Sachsen. (Rheinmetall)

Protecție laser împotriva dronelor

Reprezentanții Rheinmetall susțin că noul sistem va crește nivelul de protecție al navelor militare, în special împotriva dronelor.

Arma este instalată într-un container și poate concentra energia pe o suprafață de doar câțiva centimetri.

MBDA consideră că tehnologia poate fi utilizată și pentru protejarea porturilor, datorită costurilor reduse de operare.

Producția acestui laser va avea loc în Germania

Cele două companii au precizat că proiectul va pune accent pe lanțurile de aprovizionare și pe expertiza industrială din Germania.

Producția de serie va avea loc în mare parte pe teritoriul german.

Europa investește în noi sisteme de apărare

Mai multe state europene dezvoltă tehnologii similare.

Marina Regală britanică intenționează să instaleze sistemul DragonFire pe un distrugător până în 2027.

În paralel, Institutul franco-german de Cercetare din Saint-Louis a testat în aer liber un tun electromagnetic, considerat o posibilă soluție împotriva amenințărilor hipersonice.

Tot în domeniul apărării antiaeriene, Belgia a anunțat achiziția a 20 de sisteme Skyranger 30 produse de Rheinmetall și a 14 radare GM200 dezvoltate de Thales. Aceste investiții fac parte dintr-un program de 3,1 miliarde de euro destinat construirii unui sistem modern de apărare aeriană.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Răzvan Crăciun
Răzvan Crăciun
Cu o experiență de aproape 30 de ani în presă, în luna mai 2025 am ajuns din nou în domeniul care m-a pasionat de la început - IT. Cea mai lungă perioadă (mai mult de 15 ani) am petrecut-o la agenția de presă Mediafax, unde am trecut prin piața de capital și IT. Am publicat și în Ziarul ... citește mai mult