Marina sud-coreeană a testat un robot umanoid capabil să preia cârma unei nave militare în timpul unei simulări de luptă. Acesta a reprezentat prima demonstrație a mașinii în afara cabinei de pilotaj a unui avion. Tehnologia este evaluată pe fondul unui deficit sever de personal, generat de declinul demografic din țară, transmite Defence Blog.
Exercițiul din 23 august, organizat la Comandamentul de Educație și Instruire al Marinei din Jinhae, l-a avut în prim-plan pe PIBOT, un dispozitiv dezvoltat de Institutul Coreean Avansat de Știință și Tehnologie (KAIST). Cu o înălțime de aproximativ 160 de centimetri și o greutate de 65 de kilograme, robotul este proiectat să utilizeze comenzile convenționale fără să necesite modificări structurale ale aparatelor operate.
Proiectul, finanțat de Agenția pentru Dezvoltare a Apărării, integrează camere video și modele lingvistice mari capabile să proceseze manuale tehnice detaliate și catalogul global al hărților de navigație Jeppesen.
Coordonatorul echipei de la KAIST, profesorul David Shim, a explicat că filozofia proiectului este crearea unui mecanism flexibil capabil „să opereze orice cabină de pilotaj se află deja în fața sa”, fără proiectarea unor sisteme automate dedicate pentru fiecare platformă în parte. Shim a studiat anterior utilizarea robotului pe autovehicule și tancuri, mizând pe avantajul unei structuri umanoide care interacționează direct cu echipamentele existente.
Testul maritim are loc într-un moment critic pentru forțele armate de la Seul, puternic afectate de cea mai scăzută rată a natalității din lume. Efectivele militare active au scăzut cu aproximativ 20% în ultimii șase ani, până la circa 450.000 de soldați.
Numărul tinerilor de 20 de ani eligibili pentru recrutare s-a redus cu 30% între 2019 și 2025, fapt care a generat o lipsă de 50.000 de militari, inclusiv un deficit de 21.000 de subofițeri.
Cercetătorii avertizează că efectivele armatei sud-coreene ar putea scădea la 270.000 de membri până în 2040, un contrast puternic față de forțele Coreei de Nord, estimate la peste un milion de soldați.
Manevrarea fizică a cârmei oferă o soluție de automatizare, însă Marina nu a furnizat până acum indicatori preciși de performanță și niciun calendar pentru utilizarea robotului pe nave militare aflate în serviciu operațional.
Te-ar putea interesa și: Roboții umanoizi depășesc recordul lui Usain Bolt la 100 de metri, dar pierd controlul la sosire – VIDEO