Acesta ar putea fi Nokia 8, flagship-ul cu Android de la HMD Global

Acesta ar putea fi Nokia 8, flagship-ul cu Android de la HMD Global

În ciuda faptului că HMD Global nu pare să se grăbească să lanseze un model flagship de smartphone sub brandul Nokia, iar CEO-ul companiei a demisionat de numai câteva zile, planurile pentru Nokia 8 par a fi stabilite. De curând am primit prima imagine de presă scăpată pe internet, iar acum avem şi primele imagini cu telefonul în „libertate”, sau cel puţin cu un prototip, întrucât există câteva diferenţe între acesta şi modelul „final” care apărea în poza de săptămâna trecută.

Dacă imaginile se dovedesc a fi adevărate, HMD Global lucrează la dezvoltarea unu Nokia 8 care va păstra designul general al dispozitivelor Nokia deja lansate, însă care va fi echipat cu cel mai puternic hardware disponibil pe piaţă. Imaginile descriu un dispozitiv de dimensiuni mari, probabil cu display care măsoară 5,5” în diagonală, cu un spate metalic lucios şi cu un sistem dual-camera pe partea din spate. Absent este însă brandingul ZEISS, care apărea în imaginea de presă de săptămâna trecută, mai ales având în vedere că HMD Global a anunţat de curând un parteneriat oficial cu producătorul de echipamente foto.

Designul general seamănă foarte mult cu cel pe care l-am întâlnit de curând pe Nokia 5, cu un spate metalic monobloc din aluminiu, antene din plastic la extremităţile de sus şi jos, o cameră amplasată central şi un senzor de amprentă poziţionat sub display în butonul capacitiv Home. Spre diferenţă de modelul mid-range, Nokia 8 pare să adopte o paletă de culori mai stridentă (auriu în cazul de faţă), cu finisaj lucios. O altă diferenţă faţă de Nokia 5 pare să fie port-ul USB Type-C, care înlocuieşte vechiul micro USB. Jack-ul pentru căşti este de asemenea poziţionat în partea de sus a dispozitivului.

Specificaţiile tehnice aşteptate pentru acest model constau în chipset-ul Snapdragon 835 de la Qualcomm, 6 GB memorie RAM şi un display cu rezoluţie QHD. Se zvoneşte că preţul va fi un avantaj al lui Nokia 8 faţă de alte modele flagship, acesta putând ajunge pe piaţă sub pragul de 600 de euro fără contract.

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult