Acesta este primul smartphone Panasonic pentru piaţa europeană

09.12.2011
Acesta este primul smartphone Panasonic pentru piaţa europeană

Panasonic încearcă o revenire în forţă pe piaţa telefoanelor inteligente. Primul pas este făcut chiar astăzi, odată cu prezentarea unui model smartphone cu design foarte atrăgător.

Panasonic - smartphone prototip

Noul model nici măcar nu a primit un nume oficial, dar Panasonic ne asigură că europenii vor fi printre primii care se pot bucura de el, nu mai târziu de luna martie a anului viitor.

Panasonic - smartphone prototip

Asamblat într-o carcasă cu profil în forma literei D, noul smartphone este rezistent la apă şi praf. Ecranul cu diagonală 4.3 inch este de tip OLED, suportă rezoluţia 960 x 540 pixeli şi afişează interfaţa sistemului de operare Android. Alături de o cameră foto cu specificaţii încă neprecizate, prototipul oferă şi conectivitate NFC.

Panasonic - smartphone prototip Panasonic - smartphone prototip

Panasonic şi-a propus să vândă până la sfârşitul anului 2012 aproximativ 1.5 milioane de telefoane din categoria smartphone, numai în Europa. Folosind drept referinţă acest prim model, compania plănuieşte să-şi diversifice oferta de produse în perioada următoare, în speranţa de a atinge cifrele de vânzări propuse.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News