Allview A5 Duo – noul smartphone dual SIM accesibil de la producătorul autohton

Allview A5 Duo - noul smartphone dual SIM accesibil de la producătorul autohton

Conform producătorului, Allview A5 Duo ar trebui să înlocuiască vechiul model accesibil P5 Mini, lansat la finalul anului trecut. Smartphone-ul de faţă are un ecran de 4” cu rezoluţie decentă şi rulează o versiune destul de recentă a sistemului de operare Android. Denumirea A5 Duo ne sugerează faptul că avem de-a face cu un model dual SIM. Producătorul susţine că utilizatorul va putea alege cartela prin care are acces la Internet folosind conexiunea de date 3G. Mai jos găsiţi principalele specificaţii ale lui Allview A5 Duo.

Allview A5 Duo - smartphone dual SIM cu preţ accesibil

  • Ecran: 4”, 480×800, TFT
  • Sistem de operare: Android 4.2.2
  • SIM: dual SIM
  • Procesor: 1,2 GHz, dual core, Cortex-A7
  • GPU: Mali 400
  • RAM: 512 MB
  • Memorie internă: 4 GB, 1,5 GB disponibili
  • Card: microSD
  • Cameră foto: 3,2 MP, LED
  • 3G: HSDPA+ 21,6 Mbps
  • Bluetooth: 4.0 cu A2DP
  • Altele: amplificator audio Yamaha
  • Baterie: 1.700 mAh
  • Dimensiuni: 126 x 64 x 11,5 mm
  • Greutate: 138 g

Allview A5 Duo - ecran mare pentru segmentul entry level

Camera foto a lui Allview A5 Duo este modestă. Conform listei de specificaţii ea ar trebui să poată filma la rezoluţie HD. Designul carcasei este simplu şi aduce puţin cu unele modele HTC mai vechi. Camera frontală nu lipseşte, pentru eventualele apeluri video folosind aplicaţia Skype. Player-ul audio este conectat la accelerometru şi permite controlul melodiei cu ajutorul unor gesturi simple.

Preţul accesibil este poate principalul atu al lui Allview A5 Duo. Terminalul este disponibil contra sumei de 550 lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News