Allview X4 Soul Xtreme – un phablet cu display de 6” şi funcţie inclusă de înregistrare a convorbirilor, care excelează la capitolul autonomie a bateriei [REVIEW]

29.07.2017
Allview X4 Soul Xtreme - un phablet cu display de 6” şi funcţie inclusă de înregistrare a convorbirilor, care excelează la capitolul autonomie a bateriei [REVIEW]
DESIGN, DISPLAY, CARACTERISTICI TEHNICE
Anunţat în luna iunie a acestui an, modelul X4 Soul Xtreme este noul phablet vârf de gamă al mărcii Allview. Terminalul dispune de un display generos cu diagonala de 6”, are caracteristici tehnice atractive, autonomie foarte bună a bateriei, suport dual-SIM şi un sistem dual-camera de la care am avut aşteptări mari, dar care nu mi-au fost satisfăcute pe deplin.
 
DESIGN
 
Terminalul are un design plăcut, dar deja destul de comun în aceste zile. Carcasa, disponibilă doar în versiunea Mocha Gold, este realizată din metal. 
 
 
Sticla de protecţie a ecranului este uşor curbată la margini. Am apreciat faptul că între ecran şi carcasă se găseşte o zonă intermediară din plastic, care protejează marginile display-ul de lovituri. 
 
 
Partea frontală a telefonului seamănă cu cea de pe un iPhone, cu excepţia butonului Home care are o formă similară cu cel de pe terminalele Samsung Galaxy. Totuşi, spre deosebire de multe dintre cele de pe modelele producătorului sud-coreean, senzorul de amprentă inclus în butonul Home de pe X4 Soul Xtreme este foarte precis. La smartphone-ul meu personal, un Samsung Galaxy S6, reuşesc să deblochez telefonul foarte rar folosind amprenta de pe degetul cel mare de la mâna stângă. Asta deoarece am acolo o cicatrice destul de pronunţată. Pe modelul Allview aceasta a fost singura amprentă înregistrată, iar în mai mult de 95% din cazuri am deblocat telefonul fără probleme la prima încercare.  
 
 
Pe marginea din stânga a telefonului găsim doar slotul pentru cartelele SIM şi card micro-SD.
 
 
În dreapta avem două butoane fizice, unul de On/Off şi altul de volum.
 
 
Pe marginea de sus este poziţionat jack-ul audio universal de 3,5 mm, iar pe marginea de jos X4 Xtreme dinspune de două difuzoare (pentru sunet stereo) şi de un slot micro-USB. 
 
 
Referitor la difuzoare, acestea sunt puternice, dar calitatea sunetului nu este extraordinară. 
 
Apreciez faptul că terminalul dispune de butoane fizice pentru Back şi Recent Apps. Acestea au o formă mai puţin obişnuită, fiind două puncte aflate de o parte şi de alta a butonului Home. 
 
 
Terminalul este destul de greu (227 de grame), chiar şi pentru un phablet, şi trebuie să ai grijă să nu îl scapi din mână. În cazul în care X4 Xtreme cade pe o suprafaţă dură, vor apărea cu siguranţă avarii. Prin comparaţie, phablet-ul Samsung Galaxy Note 7 avea o greutate de 169 de grame.  
 
Revenim la suportul dual-SIM pentru câteva precizări importante. Utilizatorul poate extinde capacitatea de stocare internă prin intermediul unui card micro-SD doar dacă foloseşte terminalul cu o singură cartelă, format micro-SIM. Asta deoarece există doar două sloturi în tăviţă: unul micro-SIM şi altul nano-SIM. Acesta din urmă poate găzdui şi un card de memorie. Astfel, dacă aveţi nano-SIM şi doriţi să folosiţi şi un card de memorie, va trebui să apelaţi la un adaptor pentru cartelă.
 
DISPLAY
 
X4 Soul Xtreme dispune de un display generos, cu diagonala de 6”, căruia i-ar fi prins mai bine o rezoluţie 2K, faţă de cea Full HD de care dispune. Spun asta deoarece m-am obişnuit cu rezoluţie mare pe ecranul de 5,1” de pe Galaxy S6, pe care îl folosesc de doi ani. Este posibil ca alţi utilizatori să nu fie deranjaţi de rezoluţia 1.080p de pe X4. 
 
Culorile afişate de display-ul de pe X4 Xtreme sunt redate cu fidelitate, iar tehnologia IPS de care dispune asigură unghiuri de vizualizare foarte largi, de până la 178 de grade. 
 
Utilizatorii au la dispoziţie trei efecte pentru display: Neutral, Cool color (culori mai reci) şi Warm color (culori mai calde). Am folosit modul implicit, Neutral, care este punctul de mijloc între celelalte două efecte. 
 
 
Display-ul de pe X4 Xtreme este protejat cu Gorilla Glass 3. Allview livrează smartphone-ul cu o folie de protecţie din plastic deja montată. Pentru că tot vorbim de protecţie, precizez şi faptul că în cutie este disponibilă şi o husă de silicon simplă pentru telefon.  Aceasta este binevenită deoarece, fiind un model nou, gama de accesorii de protecţie disponibile pentru X4 Xtreme este redusă. 
 

CARACTERISTICI TEHNICE

Sistem de operare: Android 7.0 Nougat
Display: 6 inci IPS Full HD (1.080 x 1.920 pixeli)
Chipset: octa-core MediaTek helio P25
Grafică: Mali T880 MP2
Memorie RAM: 4GB, LPDDR4
Memorie Flash: 64GB, suportă card micro-SD de pana la 256GB, în regim single-SIM
Cameră: Dual Camera IMX258 – 13MP, f/2.0, autofocus + 5MP, Efect Bokeh, Image PRO, dual-LED Flash
Cameră frontală: 20MP, f/2.0, efect Bokeh 
Conectivitate: LTE Cat 6, Wi-Fi 802.11 b/g/n/, Bluetooth 4.0, A2DP , microUSB
Baterie: 4.550 mAh
Suport dual-SIM: Da
SOFTWARE ŞI PERFORMANŢĂ, CAMERA

SOFTWARE ŞI PERFORMANŢĂ  

Pe scurt, X4 Soul Xtreme dispune de chipset octa-core MediaTek Helio P25, 4 GB memorie RAM, grafică Mali T880 MP2 şi capacitate de stocare internă de 64 GB. Pe parcursul celor aproape două săptămâni în care am utilizat telefonul, am fost mulţumit de performanţele lui. Nu au existat erori neaşteptate sau blocaje. 
 
Excelent pentru consumul de conţinut multimedia în Netflix sau YouTube, datorită ecranului mare, X4 Xtreme se descurcă foarte bine şi atunci când rulează jocuri. Am rulat intensiv pe telefon trei titluri: Star Trek: Wrath of Gems, Grow Empire: Rome şi Empire: Four Kingdoms. Toate trei au grafică destul de bogată şi în toate cazurile smartphone-ul s-a descurcat admirabil. 
 
Tot datorită ecranului mare, X4 Xtreme este foarte util în rolul de ebook reader. Pe acest smartphone cu ecran de 6” poate fi folosită la adevărata valoare excelenta aplicaţie Google Books. 
 
 
Terminalul rulează o versiune modificată de Android 7.0 Nougat. Meniurile din setări sunt bine structurate, iar interfaţa este curată.  
 
Apreciez faptul că Allview a inclus foarte puţin bloatware în X4 Xtreme, iar majoritatea acestor aplicaţii pot fi dezinstalate, nu doar oprite. 
 
Performanţele bune sunt confirmate de rezultatele obţinute în teste. În Quadrant Standard Edition, X4 Soul Xtreme a obţinut un scor de 47079. În AnTuTu Benchmark scorul obţinut a fost de 65547. În 3DMark Slingshot Extreme am obţinut 725. 
 
Terminalul dispune de un launcher fluid şi care consumă puţine resurse, numit Carefree Launcher. Acesta dispune de suport pentru widget-uri şi include câteva efecte interesante. Am folosit telefonul şi cu lancher-ul meu preferat, Nova Launcher, fără probleme. 
 
Mi-a atras atenţia poziţionarea puţin ciudată a meniului pentru comenzi rapide (Bluetooth, GPS, date mobile, mod avion etc.) care apare, prin swipe, din partea de jos a ecranului, la fel ca la iPhone. După ani de zile în care l-am găsit în partea de sus a ecranelor terminalelor cu Android pe care le-am folosit, mi-a luat câteva zile până să mă obişnuiesc cu noua poziţie. În partea de sus sunt afişate doar notificările. 
 
Nu în ultimul rând, aplicaţia Phone include o caracteristică pe care eu o găsesc foarte utilă. Este vorba de un buton pentru înregistrarea convorbirilor. Calitatea audio a fişierelor rezultate este foarte bună şi nu mai trebuie să te bazezi, în caz de nevoie, pe aplicaţiile de proastă calitate din Google Play. 
 

CAMERA

X4 Soul Xtreme dispune de sistem dual-camera, cu senzor principal Sony IMX258 de 13 MP, plus încă un senzor de 5 MP pentru efecte suplimentare, precum bokeh. Senzorul IMX258 a fost montat de obicei pe modele de smartphone-uri mid-range. 
 
În condiţii bune de luminozitate, pozele făcute cu smartphone-ul sunt reuşite. Însă în condiţii dificile (în amurg, noaptea, lumină din faţă), calitatea nu mai este la fel de bună. Totuşi, camera este suficient de capabilă pentru a vă baza pe ea pentru pozele din vacanţă şi din viaţa de zi cu zi. 
 
Sistemul dual-camera de pe X4 Xtreme permite o serie de „artificii” interesante. Printre acestea se numără efectul bokeh (partea nefocalizată a fotografiei) sau relizarea de imagini în care doar un element se mişcă. 
 
Aplicaţia camerei oferă moduri de fotografiere precum precum Time-lapse, Night, Professional sau Slow motion. Există şi un scanner pentru cărţi de vizită, dar şi diferite filtre pentru cameră, precum Sofina sau Vintage. Pe acestea din urmă nu le recomand, deoarece afectează destul de mult calitatea imaginilor. Cel mai bine este să vă rezumaţi la modul None. 
 
Mai jos găsiţi o galerie foto cu imagini realizate cu X4 Soul Extreme în diverse scenarii. 
 

Camera frontală are un senzor uriaş, de 20 MP. Datorită acestuia, utilizatorii pot surpinde în selfie-uri cadre mult mai mari. De asemenea, atunci când pozele sunt tăiate, nu se mai pierde la fel de mult din calitatea lor. 

 

BATERIE, CONCLUZIE

BATERIE

Aceasta este caracteristica la care Allview X4 Soul Xtreme excelează. Bateria cu capacitate de 4.550 mAh oferă autonomie suficientă pentru două zile. 
 
Scenariul meu de utilizare zilnic arată cam aşa: aproximativ două ore pe zi în jocuri mobile, maxim 10 minute în aplicaţiile de socializare, câteva poze, browsing în aplicaţia de ştiri Feedly aproximativ 30 de minute, cam două ore în aplicaţiile de mesagerie instantă şi vizualizarea a două-trei clipuri pe YouTube. 
 
Chiar şi într-un regim de utilizare intensă este greu de crezut că veţi ajunge să aveţi nevoie de încărcător pe timpul unei zi-lumină. 
 
Allview X4 Xtreme dispune de tehnologie de încărcare Ultra Fast Charge, dacă este folosit împreună cu încărcătorul original. Bateria a ajuns, în timpul testelor, de la 12% la 100% în o oră şi 50 de minute. Pînă la 50% ajunge foarte repede, apoi viteza de încărcare scade pentru a nu fi afectată bateria. 
 

CONCLUZIE

Pentru preţul lui, de aproximativ 1.900 de lei, smartphone-ul oferă performanţe foarte bune în utilizarea de zi cu zi şi o autonomie excelentă a bateriei. Totuşi, camera principală care nu este una de nivelul celor de pe vârfurile de gamă de acum doi ani ale marilor mărci, iar dimensiunile generoase şi greutatea mare îl fac un dispozitiv care nu este potrivit pentru oricine. Însă consumatorii avizi de conţinut multimedia şi pasionaţii de jocuri video mobile vor găsi în X4 Soul Xtreme un partener foarte bun de „distracţie”. 
 

Galerie foto

 

 

Părţi pozitive

Design plăcut, bazat pe metal şi sticlă
Performanţe bune
Senzor de amprentă precis
Autonomie foarte bună a bateriei
Funcţie inclusă de înregistrare a convorbirilor

Părţi negative

Camera nu se ridică la nivelul aşteptărilor
Este foarte greu, chiar şi pentru un phablet
Ecranul de 6” are rezoluţie Full HD

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult