AnyGlove împrieteneşte mănuşile cu smartphone-ul

Autor: Daniel Ion 11.12.2012
AnyGlove împrieteneşte mănuşile cu smartphone-ul

Ştim foarte bine că mănuşile nu se împacă cu smartphone-urile. Sony Xperia sola este o excepţie, însă pentru aproape toate celelalte modele de pe piaţă trebuie să expunem mâna la frig dacă vrem să le folosim. Există mănuşi care au fost modificate pentru a funcţiona cu un ecran tactil capacitiv, însă ele pot să nu fie disponibile sau să nu se potrivească nevoilor fiecăruia. Acum avem lichidul AnyGlove, care transformă aproape orice timp de mănuşă într-una compatibilă cu telefonul mobil.

Lichidul AnyGlove - pentru mănuşi electrice

AnyGlove pare să fie un fel de lichid conductiv ce se aplică pe degetele cele mai des folosite pentru controlul telefonului mobil. După uscare, naturală peste noapte sau forţată cu ajutorul unui feon, zona pe care a fost aplicat lichidul ar trebui să conducă încărcătura electrostatică a corpului. În clipul de mai jos este demonstrat felul în care acţionează AnyGlove. Vă atenţionăm însă în legătură cu talentul actoricesc al prezentatoarei. O sticluţă de AnyGlove costă 15 $.