Apple ar putea să lanseze un iPhone exclusiv wireless, fără mufă Lightning

Apple ar putea să lanseze un iPhone exclusiv wireless, fără mufă Lightning

Motivaţia Apple pentru eliminarea jack-ului audio în momentul lansării iPhone 7 a fost „curajul”. Între timp multe companii s-au dovedit a fi la fel de curajoase, urmărind acest exemplu, însă oare câte vor încerca să „copieze” şi următorul pas logic? Zvonurile care au apărut în jurul încărcătorului wireless AirPower sugerează că Apple plănuieşte într-un viitor nu foarte îndepărtat să lanseze un iPhone complet wireless, fără alte port-uri sau butoane fizice, nici măcar cu port Lightning sau USB Type-C pentru încărcare.

Apple a fost întotdeauna o companie care a privit spre viitorul tehnologiei, fiind printre primele care au renunţat la dischete floppy, la CD-uri, care au adoptat printre primele port-urile USB şi apoi printre primele care le-au eliminat complet de pe computerele portabile. Jackul de căşti a fost doar încă un pas în această direcţie, Apple încurajând utilizarea de căşti wireless precum AirPods. Eliminarea port-ului Lightning este însă un pas destul de extrem, care are multe implicaţii în special pe piaţa de accesorii.

Majoritatea maşinilor cu compatibilitate CarPlay pot realiza acest lucru exclusiv prin intermediul port-ului Lightning, în timp ce multe accesorii pentru conectarea de card-uri SD pentru transfer de fotografii şi clipuri video sau baterii externe folosesc această mufă. Mai mult, există o piaţă de căşti cu port Lightning şi multe companii care produc cabluri de încărcare sub licenţa MFi (Made for iPhone).

Se pare că ideea a circulat printre inginerii Apple chiar în timpul dezvoltării modelului iPhone X, însă motivul pentru care nu a putut fi realizabilă este viteza mică în comparaţie cu cea prin cablu a încărcării wireless. De asemenea, lipsa unui port Lightning însemna includerea unui încărcător Qi în pachet şi probabil a unei perechi de căşti Bluetooth, ceva ce ar fi adăugat costuri suplimentare, peste costul deja ridicat al telefonului.

În cazul în care Apple decide să aplice acest concept asupra unui smartphone din viitorul apropiat, probabil că va trebui să integreze în pachet şi un „dongle wireless” de la Lightning la Bluetooth şi/sau Wi-Fi pentru conectarea de accesorii..

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult