Apple iPhone 6 Plus review

04.12.2014
Apple iPhone 6 Plus review
Software şi telefonie

Software şi telefonie

Sistemul de operare iOS 8 a fost prezentat deja, şi, deoarece actualizările apărute între timp nu au schimbat nimic esenţial, ne vom rezuma doar la particularităţile software ale terminalului iPhone 6 Plus. Disponibile şi pe mai micul iPhone 6, Display Zoom şi Reachability sunt două opţiuni care permit o acomodare mai uşoară pentru utilizatorii care fac trecerea de la vechiul ecran de 4” şi nu se pot obişnuit cu spaţiul mai amplu de ecran.

Prima dintre aceste două noi opţiuni permite mărirea ecranului şi afişarea aceleaşi cantităţi de informaţii ca pe iPhone 6, tot aşa cum activarea ei pe iPhone 6 permitea replicarea spaţiului de ecran oferit de iPhone 5/5C/5S. Funcţionând independent de clasica setare pentru mărirea fonturilor, Display Zoom măreşte textul, butoanele şi toate celelalte elemente grafice, însă, spre deosebire de cazul iPhone 6, nu elimină şi cel de-al şaselea rând de pictograme din Home Screen.

Display Zoom dezactivat (stânga) şi activat (dreapta)

Cea de-a doua opţiune este utilă în cazul unui terminal atât de mare ca iPhone 6 Plus deoarece permite utilizarea confortabilă cu o singură mână. Prin atingerea dublă a butonului Home, sistemul de operare coboară toate informaţiile afişate în mod curent la jumătatea ecranului şi permite accesarea confortabilă a butoanelor poziţionate în partea superioară a interfeţei. Opţiunea arată cam caraghios, însă utilitatea ei este indiscutabilă dacă sunteţi una dintre acele persoane care insistă că un telefon mobil trebuie să poată fi utilizat întotdeauna cu o singură mână.

Reachability în acţiune

Faţă de iPhone 6, versiunea mai mare Plus oferă o particularitate software suplimentară: modul orizontal de lucru. Cu excepţia Dock-ului, care nu se roteşte cu totul ci doar îşi repoziţionează pictogramele, mediul grafic oferit în acest mod de lucru este foarte asemănător cu cel cunoscut deja de la tableta iPad. Cu limitările inerente unui ecran cu raport de aspect 16:9, iPhone 6 Plus oferă un mediu mai confortabil în care aplicaţiile pot afişa mai multe informaţii decât în modul de lucru vertical. Tastatura a fost şi ea optimizată pentru acest mod de lucru, aceasta oferind în plus butoane pentru copiere, tăiere, lipire, îngroşarea caracterelor şi săgeţi pentru navigaţie.

Din păcate, nu toate aplicaţiile au fost actualizate pentru a profita de noua rezoluţie Full HD a terminalului. Cele care au fost deja actualizate folosesc scalarea 3x menţionată pe pagina anterioară şi sunt afişate corect, celelalte sunt însă mărite pentru a umple ecranul şi nu arată prea senzaţional.

Scalarea aplicaţiilor vechi nu este prea aspectuoasă (sus – nativ, jos – scalat)

Dincolo de aceste noutăţi software, mai putem remarca doar apariţia Apple Pay şi încorporarea noului senzor pentru presiune în cadrul aplicaţiei Health. Apple Pay este singura componentă software care poate folosi noul modul radio NFC şi este un mijloc de plată promiţător deoarece oferă un mediu securizat cu token-uri unice pentru transfer şi autentificare biometrică prin intermediul TouchID. Cum Apple Pay nu este disponibil în România şi probabil că nici nu va deveni prea curând, acest serviciu nu merită mai multă atenţie. TouchID rămâne însă un sistem de autentificare excelent, suprafaţa sa capacitivă oferind o precizie foarte bună care nu a fost egalată până acum decât de modulul hardware similar de pe Huawei Ascend Mate 7.

iPhone 6 Plus: chiar şi fără Apple Pay, senzorul pentru amprente rămâne util

iPhone 5S a implementat un coprocesor dedicat (M7) care a permis colectarea permanentă a datelor oferite de senzori cu o penalizare energetică minimă, iar iPhone 6 Plus oferă o versiune actualizată (M8) care poate colabora şi cu noul senzor de presiune. Pe lângă datele colectate de accelerometru şi giroscop, care permit numărarea paşilor făcuţi şi măsurarea distanţelor parcurse, terminalele iPhone 6 şi 6 Plus pot contoriza şi numărul de etaje urcate, iar rezultatele afişate au fost surprinzător de corecte.

Terminalele Apple nu au strălucit niciodată atunci când a venit vorba de telefonie, iar noul iPhone 6 Plus nu este o excepţie. Puterea antenelor pare ceva mai bună ca până acum, însă telefonul nu a reuşit să elimine timpii mari necesari pentru reautentificarea în reţeaua operatorului după pierderea temporară a semnalului.

Fidelitatea şi puterea microfoanelor este foarte bună, însă casca se face remarcată doar prin claritate deoarece nivelul sonor nu este decât mulţumitor. Difuzorul extern nu este impresionant, acesta având o fidelitate mediocră care este suficientă pentru tonurile de apel sau voce, dar care este nesatisfăcătoare pentru redarea media din cauza mediilor amorfe şi a înaltelor foarte slabe. Volumul difuzorului este suficient în cazul redării tonurilor de apel, însă prea slab în timpul redării multimedia.

Părţi pozitive

carcasă subţire şi elegantă
ecran excelent
captură foto/video
autonomie mare
platformă hardware puternică

Părţi negative

preţ
iTunes este încă un rău necesar
memoria RAM de 1GB pare uneori insuficientă
dimensiuni mari pentru un telefon de 5,5"

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News