Apple se opune legii care garantează utilizatorilor „Dreptul la reparaţii”

15.02.2017
Apple se opune legii care garantează utilizatorilor „Dreptul la reparaţii”

Dispozitivele Apple sunt recunoscute pentru preţul ridicat, dar şi pentru reparaţii dificile, care nu pot fi de multe ori făcute decât în service-uri autorizate, care au acces la componente originale. Mai multe state americane doresc să adopte o lege prin care utilizatorii să aibă dreptul de a-şi repara propriile dispozitive acasă, însă compania Apple este atât de opusă acestei idei, încât va ataca încerca să oprească acest proces.

Conform legislaţiei „Right to Repair”, producătorii de dispozitive ar putea fi obligaţi să ofere manuale de diagnistic şi reparaţii, cât şi componentele necesare reparaţiilor către publicul larg. Acest lucru ar asigura că utilizatorii vor putea să se lipsească de serviciile contra cost ale companiilor producătoare, care nu sunt obligate să repare dispozitivele pe gratis după expirarea garanţiei. Având în vedere că garanţia în Statele Unite ale Americii este de obicei valabilă doar un an, cu posibilitatea de a o extinde contra unei taxe, costurile pentru reparaţii sunt o problemă destul de mare pentru clienţi.

Apple alături de operatorul telecom AT&T vor încerca să oprească adoptarea legii în Nebraska, argumentele aduse fiind legate de pericolul la care clienţii se supun. Unul dintre punctele care susţine aceste declaraţii ar fi chiar riscul de explozie al bateriilor bazate pe litiu, care poate fi susţinut de scandalul Samsung Galaxy Note7, telefon retras de pe piaţă şi interzis la bordul avioanelor tocmai din această cauză.

Informaţiile au fost publicate de site-ul Motherboard, care citează surse anonime, familiarizate cu această iniţiativă. Reprezentanţii Apple şi AT&T vor depune declaraţii împotriva legii „Right to Repair” pe 9 martie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult