BenQ M7, un telefon pentru scenarii post-apocaliptice

16.11.2007
BenQ M7, un telefon pentru scenarii post-apocaliptice

Telefonul mobil BenQ M7 îmbină design-ul retro, specific anilor ’90, cu tehnologia de penultimă generaţie 3G, sistemul de navigare prin GPS şi câteva elemente de rezistenţă la factori nocivi – praf, şocuri, apă, noroi sau combinaţii între acestea.

BenQ M7 are şi ceva multimedia în el: o cameră foto de 2 MP şi player-ul audio/video. Pentru stocarea pozelor, melodiilor şi filmuleţelor există card-urile microSD, de până la 2 GB.

Modulul GPS este de fapt o busolă îmbunătăţită care ar putea fi utilă dacă te trezeşti într-un oraş post-apocaliptic şi, bineînţeles, tu eşti singurul supravieţuitor. GPS-ul de pe M7 îţi indică nordul, viteza şi înregistrează pe unde ai călcat (util în cazul unui labrint).

Rămâne de văzut când va decide BenQ să-l pună la rafturi – se pare că spre sfârşitul anului, odată cu venirea lui Moş Crăciun. În cazul nostru, al românilor, moşul nu ne va aduce BenQ M7 ci alte cadouri, mai frumoase.

BenQ M7 - telefon, GPS

Urmărește Go4IT.ro pe Google News