Blackberry Playbook – primele impresii la MWC 2011

16.02.2011
Blackberry Playbook – primele impresii la MWC 2011


Blackberry Playbook
mi se pare cea mai tare tabletă la ora
actuală. Păcat că sistemul de operare dezvoltat de către
RIM nu prea stârneşte entuziasm în Europa. Dar să
vă zic de ce mi-a plăcut.


Primul lucru, un control cu totul original. Iniţial, am stat
blocat câteva minute încercând să schimb ceva pe display. Mai apoi,
mi-am dat seama că totul se bazează pe utilizarea marginii
ecranului. Concret, tragi din centrul display-ul către partea de
sus – închizi aplicaţia. Tragi dinspre marginea de jos în sus,
aduci în faţă meniul principal.



Task manager-ul este incredibil de avansat. Practic poţi urmări
toate aplicaţiile cum rulează în timp real. Într-o mică fereastră
vezi cum fac frag-uri boţii de Quake 3 pe spinarea
ta, în alta vezi cum rulează clipul de pe
YouTube
, în alta vezi filmul din Media Player.
Toate procesele decurg fluent şi nu îngreunează sistemul mai mult
decât o face deschiderea simultană fără vizualizarea avansată.
Închiderea unei aplicaţii se face apăsând pe butonul din dreapta
jos al ferestrei sau trăgând de fereastra cu pricina în marginea de
sus.



Derulare aplicaţiilor, în cazul în care sunt foarte multe, se
face prin trasarea gestuală pe orizontală.



Interfaţa grafică per ansamblu este foarte plăcută şi bine
structurată.

Dimensiunile tabletei mi se par şi ele ideale – personal

10 inch
mă cam lasă rece, cred totuşi că pentru o tabletă 7 – 8
inch este „the sweet spot”.



Între toate aceste avantaje, s-a strecurat şi un inconvenient
major – prima versiune va duce lipsa conectivităţii
3G-HSDPA. Sperăm ca următoarea, cea care sigur ca
dispune de aşa ceva, să apară la scurt timp după.

Decomadată nu este specificată o dată exactă de lansare.