Când se lansează Galaxy Z Fold3 și noile ceasuri Galaxy Watch cu Wear OS

13.06.2021
Când se lansează Galaxy Z Fold3 și noile ceasuri Galaxy Watch cu Wear OS

Evenimentul de lansare Unpacked de la Samsung din vară are acum o dată neoficială, confirmată momentan doar de zvonuri. Se pare că pe data de 3 august 2021, producătorul sud coreean va prezenta patru noi produse. Două dintre ele sunt deja mult discutate în spațiul online, fiind vorba despre dispozitivele cu ecrane pliabile ale companiei (Galaxy Z Fold3 și Flip3), însă celelalte două vor fi ceasuri noi, echipate cu noul Wear OS, dezvoltat de către Google în parteneriat cu Samsung.

Galaxy Z Fold3 și Galaxy Z Flip3 vor folosi procesoare Snapdragon 888

Conform unor surse de încredere precum Max Weinbach de la WinFuture și Jon Prosser de la Front Page Tech, Samsung pregătește o lansare de amploare în luna august. Compania va prezenta oficial modelele Galaxy Z Fold3 și Galaxy Z Flip3, modele actualizate din seriile de smartphone cu ecran pliabil. Acestea sunt așteptate cu hardware adus la zi, design ușor îmbunătățit și, cel mai important, cu prețuri mai mici.

Se zvonește că hardware-ul noilor modele va fi bazat pe chipset-ul Snapdragon 888, așa cum s-a întâmplat și în trecut, fără variante Exynos, în timp ce ecranele celor două modele vor funcționa la 120 Hz. Mai mult, ecranul pliabil de pe Galaxy Z Fold3 va ascunde camera interioară grație noii unei tehnologii similare cu ceea ce am văzut anul trecut pe ZTE Axon 20 5G. Prețul pentru Galaxy Z Fold3 este așteptat undeva în jurul a 1.600 de dolari americani, iar prețul lui Galaxy Z Flip3 este așteptat să fie cam de 959 dolari.

Modelele Galaxy Watch vor fi primele cu noul Wear OS dezvoltat de Google și Samsung

Cele două modele de ceasuri cu Wear OS vor fi noi variante ale generațiilor mai vechi, dar cu hardware îmbunătățit. Galaxy Watch 4 va fi modelul de top, echipat cu ecrane mai mari, fiind pregătit în variante de 42 și 46mm. Modelul Galaxy Watch Active 4 va continua însă linia de ceasuri din prezent, dar va adopta noul software care combină vechiul Wear OS cu Tizen-ul de la Samsung.

Nu este clar care vor fi diferențele hardware între aceste ceasuri, însă pare că vor fi poziționate în piață pentru a concura cu Apple Watch Series 6 și Apple Watch SE. Zvonurile spun că acestea vor oferi o autonomie mai bună, întrucât vor adopta procesoare pe 5nm, mult mai eficiente decât procesoarele pe 10nm folosite în dispozitivele Galaxy Watch care sunt în prezent pe piață.

Zvonurile vorbesc și despre date de lansare pentru aceste produse. Se pare că ceasurile vor fi primele care ajung pe piață, lansarea putând avea loc la scurt timp după eveniment, pe 11 august, în timp ce telefoanele cu ecrane pliabile ar putea ajunge pe rafturile magazinelor abia spre sfârșitul lunii august, pe data de 27.

via Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult