Când se lansează seria Galaxy S22. Data evenimentului a fost dezvăluită accidental

25.01.2022
Când se lansează seria Galaxy S22. Data evenimentului a fost dezvăluită accidental

Știam de mai multă vreme că Samsung pregătește un eveniment de lansare pentru Galaxy S22 pe 9 februarie, însă acum avem câteva confirmări mai clare a acestei date. Mai întâi, sursa site-ului Samsung menționează data de 9 februarie pentru un buton care încă nu apare public, care ar trebui să adauge evenimentul Unpacked în calendar, dar acum avem și o dovadă foto, întrucât Evan Blass a publicat imagina cu invitația de presă la eveniment, chiar înainte ca Samsung să o trimită pe căi oficiale.

Galaxy S22 va fi prezentat la începutul lunii februarie

Posterul evenimentului, publicat de Evan Blass, dezvăluie câteva informații despre ceea ce putem aștepta la evenimentul Unpacked din februarie. Mai întâi, avem un S într-un cub de sticlă, ceea ce sugerează că vom vedea dispozitive din gama S, adică flagship-uri puternice. Titlul evenimentului este „The Epic Standard”, ceea ce ar putea explica o nouă semnificație pentru produsele din gama „S”. Samsung ar putea considera că Galaxy S22 oferă experiența „standard” de utilizare, pe care toți utilizatorii ar trebui să o aștepte de la dispozitivele mobile.

galaxy unpacked epic standard

În cele din urmă, avem data, 9 februarie 2022, la ora 15:00. Nu știm însă pe ce fus orar este această oră, dar site-ul Samsung din SUA sugera ora 10:00 am EST. Astfel, cel mai probabil, în România, evenimentul online va fi transmis la ora 17:

Odată cu accesat poster Evan Blass a publicat și noi imagini cu tableta Galaxy Tab S8, care ar putea de asemenea să fie lansate în cadrul acestui eveniment Unpacked. Vorbim despre modelul de bază, Tab S8, echipat cu ecran de 11”, cel mai mic din gamă. Acesta va oferi rezoluție QHD pe format 16:10 la 120 Hz și va integra chipset Snapdragon 8 Gen 1. Modelul superior, Tab S8+ va beneficia de hardware similar și un ecran mai mare, de 12,4”, pe când modelul Ultra va folosi un ecran de 14”, cu un decupaj pentru cameră, pentru prima dată pe o tabletă de la Samsung.

sursa: @evleaks Beebom

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult