Cât te costă să ai toate dispozitivele Apple de top? Cam cât un apartament în București

14.12.2020
Cât te costă să ai toate dispozitivele Apple de top? Cam cât un apartament în București

Apple discută foarte mult despre „ecosistemul” de dispozitive pe care l-a creat, acestea fiind realizate special pentru a comunica între ele. Este greu astfel pentru alte companii să realizeze ceva similar, pentru că indiferent dacă produc modele din aceleași categorii, acestea nu vor rula toate pe software făcut intern, deci pe undeva ar putea apărea probleme neprevăzute. Chiar dacă este greu de crezut că cineva ar aveea nevoie să cumpere toate produsele pe care le produce Apple, cei de la CNN au calculat cât ar costa să deții cele mai bine echipate modele de dispozitive Apple din toate categoriile.

Calculul final ar putea părea uluitor pentru un telefon, un ceas, un computer, un laptop, o tabletă, niște căști, o boxă inteligentă, un TV Box și servicii pentru toate acestea, însă cei de la CNN nu au făcut rabat la nimic. Pentru 79.857,26 dolari, fără transport, taxe și banii pe care îi dai operatorilor în cazul produselor care necesită abonament, poți avea tot cea are mai bun Apple de oferit în acest moment.

iPhone și Apple Watch nu sunt cele mai scumpe produse Apple le care le poți cumpăra

Pentru iPhone, probabil cel mai important dispozitiv dintre toate, CNN a ales, evident, iPhone 12 Pro Max cu 512 GB stocare. Acesta costă 1.399 dolari, iar când pui și un plan de garanție extinsă Apple Care+, mai adaugi încă 269 dolari. Dar telefonul necesită și măcar o husă și un adaptor de încărcare MagSafe, deci încă 49, respectiv 39 dolari. Total, doar pentru telefon, 1.756 dolari, cu mențiunea că tot nu ai un adaptor de priză inclus și aici nu se mai adaugă și costurile serviciilor de telefonie.

Apple Watch vine în mai multe variante, însă modelul de Apple Watch Series 6 pe care CNN l-a ales este unul cu carcasă din oțel inoxidabil și cu brățară de piele din colecția Hermes. Totalul? 1.648 dolari, aproape la fel de mult ca telefonul.

PC-urile sunt cele mai scumpe produse din oferta companiei

Când vine vorba despre desktop-uri Mac, există o singură soluție pentru performanță de top: modelul Mac Pro. Iar modelul de bază pornește de la 5.999 dolari, însă poate ajunge la 53.447,98 dolari după ce îl echipezi cu cel mai puternic Intel Xeon cu 28 nuclee, 1,5 TB memorie RAM, două procesoare grafice Radeon Pro Vega II Duo (4 cipuri video în total și 64 GB memorie HBM2), 8 TB stocare pe SSD, o placă de procesare video Apple Afterburner, mouse și tastatură din seria „Magic”, licențe Final Cut Pro și Logic Pro și, desigur, rotile. Și cum un PC fără monitor este inutil, merge și un Apple Pro Display XDR, la 6.000 de dolari (varianta cu nano-textură) și încă 1.000 pentru standul de birou. Mai adaugă adaptorul VESA de 200 dolari, Apple Care+ pentru monitor și un cablu Thunderbolt de 129 dolari și ajungi la un total de 62.571,98 dolari.

Și la MacBook Pro este simplu să îl iei pe cel mai bun. Alegi MacBook Pro-ul de 16”, și pui tot ce se poate adăuga: procesor i9, 64 GB RAM, cip grafic Radeon Pro 5600M, 8 TB pe SSD, licențe software și Apple Care+, plus niște cabluri, o husă din piele, tastatură și un stand și ajungi pe la 9.016 dolari.

Cel mai performant iPad este modelul iPad Pro 2020 cu 4G de 12,9” cu 1 TB stocare, care costă 1.649 dolari, la care adaugi Apple Care+ și o tastatură Magic Keyboard, cât și un Apple Pencil 2. CU o husă și un mic ghiozdan dedicat pentru el, totalul ajunge la 2.583 dolari.

Restul sunt „mărunțișuri”

Un iPod poate părea depășit în 2020, dar Apple încă vinde iPod Touch 7, așa că poți să cheltui 399 dolari pe unul cu 256 GB dacă vrei. Garanția extinsă costă 59$, iar o husă 30 dolari. Total? 488 dolari. Și dacă vrei și căști pentru ascultat pe stradă sau în casă, ai două opțiuni: căștile AirPods Pro de 249 dolari cu încă 29 dolari pentru asigurare în caz de probleme (278 dolari în total), plus căștile AirPods Max, de 549 dolari. Husa mai costă încă 59 dolari. Total: 680 dolari.

Ajungem la categoria smart home, unde un Apple HomePod costă 299 dolari, cu încă 39$ pentru Apple Care. Apple TV 4K costă 199 dolari, iar asigurarea pentru el încă 29 dolari. Total: 228 dolari. Și toate aceste dispozitive au nevoie de servicii precum Apple Music, Apple TV+ și altele. Compania vinde la 29,95 dolari pe lună abonamentul Apple One, care le include pe toate. Pentru un an costă 359,40 de dolari.

Totalul ajunge la 79.875,26 dolari, un preț care este în mare parte datorat celor două PC-uri: desktop-ul Mac Pro și laptop-ul MacBook Pro. Asta nu înseamnă că celelalte produse sunt ieftine. Dar un exercițiu de acest gen dovedește însă altceva: costurile ascunse ale produselor. Chiar dacă un iPhone pornește de la 399 dolari pentru varianta SE, dacă vrei un ecran mare, stocare mai multă, sau camere mai performante, trebuie să urci în altă categorie de preț. La fel și în cazul PC-urilor. Mac Pro pornește de la 5.999 dolari, dar ajunge repede la peste 10.000, dacă începi să îl upgradezi.

sursa: CNN

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult