Corning răspunde la testele de rezistenţă îngrijorătoare pentru Gorilla Glass 5

Autor: Cătălin Niţu 22.08.2016
Corning răspunde la testele de rezistenţă îngrijorătoare pentru Gorilla Glass 5

Galaxy Note7 este primul smartphone echipat cu Gorilla Glass 5, aşa că a atras atenţia multora când vine vorba despre rezistenţa sa la şocuri. După ce primul test de anduranţă a reuşit să spargă un colţ al sticlei din prima încercare, iar primul test de zgârieturi nu a oferit rezultate foarte bune pentru noua generaţie Gorilla Glass. Corning are însă un răspuns oficial pentru aceste rezultatele nesatisfăcătoare.

Pentru a realiza o sticlă mai rezistentă la şocuri, compania americană a schimbat puţin procesul de producţie al generaţiei cu numărul 5 de Gorilla Glass. Astfel, telefoanele echipate cu acest model ar trebui să reziste la majoritatea căzăturilor de la înălţime de 1,6m, însă nu a fost specificată o rezistenţă îmbunătăţită la zgârieturi.

În timp ce Gorilla Glass 4 reuşea să reziste la materiale de până la nivelul 5 sau 6 de duritate pe scara Mohs, Gorilla Glass 5 atinge doar nivelul 4, orice material mai dur lăsând urme permanente pe suprafaţa sticlei. Corning susţine însă că sticla nu este zgâriată, ci că materialul folosit pentru testare lasă particule pe suprafaţa acesteia. Rezultatul este însă similar, iar utilizatorii nu vor putea face diferenţa între reziduurile de material şi zgârieturi.

Aceasta ar trebui să fie vestea bună pentru cei îngrijoraţi. Vestea proastă este că în ciuda faptului că nu vorbim despre zgârieturi, este greu sau chiar imposibil în anumite cazuri să elimini reziduurile de pe suprafaţa de sticlă a telefonului.

Răspunsul celor de la Corning nu va mulţumi foarte mulţi utilizatori, însă este clar că sunt conştienţi de problemele semnalate şi că vor încerca probabil să le rezolve pentru modelele următoare de smartphone-uri cu Gorilla Glass 5, sau în următoarea generaţie, care ar putea fi lansată anul viitor.