Am auzit cu toții despre ofertele din online, când vine vorba despre vânzarea unui telefon mobil. Că arată ca nou, că funcționează impecabil, prețul este tentant și totuși, să cumperi astfel înseamnă un risc. Pe termen mediu și lung înseamnă să investești cu risc, pentru că nu știi dacă va rezista, dacă bateria sa este bună, dacă nu sunt defecte ascunse.
Cum faci să profiți de avantajul prețului atractiv la vanzari telefoane secondhand, să găsești oferte bune, însă real, verificate și cu garanție? Iată 3 sfaturi utile:
Primul pas greșit sau corect îl faci atunci când îți alegi sursa. Spunem sursa pentru că vânzarea unu la unu nu este tocmai recomandată. Există tot felul de anunțuri tentante, însă trebuie să faci negocierea și întâlnirea cu o persoană necunoscută. Nu pare tocmai safe, dar există și soluția: sunt platforme dedicate de vânzare-cumpărare. Tot procesul este online, garanții incluse, funcționează similar unui magazin de smartphone-uri noi, doar că mare parte din ele sunt secondhand, verificate.
Verifică starea reală a telefonului, în special bateria, porturile – de altfel unele dintre cele mai sensibile zone și predispuse la uzură – precum și displayul, camerele și microfonul.
Dacă faci achiziția unui smartphone secondhand dintr-o platformă de nișă, asigură-te că îți sunt puse la dispoziție toate detaliile, starea bateriei, se face dovada verificărilor. Bateria spre exemplu ar trebui să aibă cel puțin 85% sănătate. Suntem tentați să verificăm doar aspectul, partea estetică și să ne mulțumim cu variantele cu puține urme de uzură. Costul ar trebui justificat ținând cont de funcționalitate și, pe loc secund, de estetică.
Dacă tot ai descoperit platformele de vânzare-cumpărare a telefoanelor la mâna a doua, asigură-te că faci alegerea bună. Sunt de evitat achizițiile față garanții acordate, ceea ce va înseamnă un risc asumat. De regulă, garanția este de 12 luni. Sunt însă și cei care asigură servicii premium și, pentru că verifică minuțios orice telefon, pot acorda garanții de 24 de luni.
Dacă poți comanda online, dacă poți face retur, dacă poți plăti în rate, deci întreaga ta experiență este relevantă aici.
Da, smartphone-urile la mâna a doua sunt cu până la 30% mai ieftine față de variantele noi din magazine. Dacă ești dispus să renunți la ideea că ești primul utilizator al acelui telefon, vei putea profita de avantajele variantelor secondhand. Cel puțin în unele cazuri sunt testări riguroase care să excludă vreun risc ca respectivele telefoane să aibă vreun defect ascuns. Verificări temeinice sunt făcute și în ceea ce privește sursa, încât să fie exclusă posibilitatea ca telefoanele recomercializate să fie furate.
Această variantă este pentru cei care își doresc un upgrade rapid, dar cu un cost minimal, care caută spre exemplu un telefon smart, dar fără prea multe pretenții – de utilizare ocazională, pentru adolescenți, seniori etc. sau cei care își doresc contrariul. Adică telefoane de marcă, pe care nu și le-ar permite în varianta nouă. De exemplu, pasionații de gadgeturi își fac destul de des upgrade, testează și se bucură de noile lansări ale marilor branduri și până când scade valoarea acestora, le schimbă. Această dinamică poate fi susținută și de o metodă de achiziție precum cea a comercializării telefoanelor secondhand.
Nu spune nimeni că este imposibil să profiți de astfel de oferte, dar este absolut necesar să fii atent la sursă, să cântărești foarte bine oferta și astfel să identifici dacă este una reală sau doar un preț bun care ascunde intenția de vânzare a unui telefon cu defecte.