Diafragmă pentru viitoarele telefoane mobile, de la Samsung

18.05.2009
Diafragmă pentru viitoarele telefoane mobile, de la Samsung

Conform unui site nipon, Samsung lucrează la ora actuală la un nou tip de diafragmă pentru camerele telefoanelor mobile care să permită folosirea unor senzori de dimensiuni mai mari şi, implicit, cu o calitate superioară a imaginii. În locul mai multor lamele aşezate în formă de disc este folosit un sistem micro-electromecanic format din 36 de folii sub forma unui sector de disc, aşezate pe un cerc cu diametrul de 2,2 mm, aşa cum se poate observa în figura de mai jos. În momentul în care se aplică o anumită tensiune, cele 36 de folii se încolăcesc, deschizând diafragma. Deschiderea se poate controla cel mai probabil cu ajutorul tensiunii aplicate.

Diafragmă pentru viitoarele telefoane mobile, de la Samsung

Mai multe detalii tehnice găsiţi în link-ul de la sursă. Din păcate nu se ştie sigur dacă Samsung va comercializa acest tip de diafragmă sau momentul în care ar putea fi lansată. Ni se spune că am putea afla ceva concret la sfârşitul acestui an. Ca utilizatori finali, ne-am dori ca problema calităţii imaginilor preluate cu camera telefonului mobil să se rezolve într-un fel.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News