Galaxy A53 primește actualizare software. Corectează 88 de vulnerabilități și îmbunătățește camera

19.04.2022
Galaxy A53 primește actualizare software. Corectează 88 de vulnerabilități și îmbunătățește camera

Samsung a promis începând cu noua generație Galaxy A că va oferi patru ani de actualizări de sistem și cinci ani de actualizări de securitate, așa cum oferă și pe modelele flagship Galaxy S și pe pliabilele Galaxy Z. Galaxy A53 5G, lansat de curând, vine deja cu Android 12 cu OneUI 4.1 preinstalat, cea mai recentă versiune a sistemului de operare Google și a interfeței Samsung, și deja primește și primul update de software, care corectează multe vulnerabilități de securitate, dar rezolvă și câteva probleme software.

Samsung promite 4 ani de actualizări de sistem și 5 ani de actualizări de securitate pe Galaxy A53 5G

A fost lansat update-ul care aduce firmware-ul lui Galaxy A53 la versiunea „A536BXXU1AVCC”. Acesta include îmbunătățirile de securitate pentru luna aprilie 2022, care rezolvă un număr impresionant de vulnerabilități: 88. Dintre acestea, 55 dintre vulnerabilități sunt rezolvate de către Google, acestea fiind disponibile pentru toate telefoanele care primesc acest update, în timp ce 33 dintre vulnerabilități sunt valabile doar pentru software-ul Samsung și afectează doar telefoanele Galaxy. Se pare că existau probleme în aplicațiile S Secure, Samsung Contacts, Knox Manager, StorageManager și StorageManagerService.

Aceste update-uri de securitate ajută în general utilizatorii să rămână în siguranță atunci când folosesc internetul, întrucât atacatorii ar putea să le folosească pentru a pătrunde în sistemul de operare, putând astfel să colecteze date personale, să monitorizeze activitatea utilizatorilor sau să instaleze malware. Totuși, printre capabilitățile pe care utilizatorii le și simți direct în utilizare se numără îmbunătățiri la nivelul camerei foto. Samsung menționează îmbunătățiri de stabilitate a camerei, ceea ce poate sugera atât mai puține crash-uri ale aplicației de cameră, cât și îmbunătățiri la nivelul algoritmilor de fotografiere sau procesare.

Actualizarea pentru Galaxy A53 este disponibilă momentan în Austria, Croația, Franța, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Elveția și Republica Cehă, și urmează, cel mai probabil ca lansarea să se extindă și către restul regiunilor în care telefonul este disponibil.

sursa: SamMobile

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult