Galaxy S23 Ultra se încarcă mai lent decât S22 Ultra? Noi teste asta sugerează

14.04.2023
Galaxy S23 Ultra se încarcă mai lent decât S22 Ultra? Noi teste asta sugerează

Telefoanele Samsung au fost printre primele care au adoptat tehnologia de încărcare wireless, însă această funcție nu a fost cu mult îmbunătățită de-a lungul timpului. În afară de suport pentru încărcare la 15W prin Fast Charging pe încărcătoare compatibile și încărcare în sens invers pentru accesorii, Samsung nu a mai inovat în acest spațiu, iar acum Phone Arena susține că Samsung ar fi înrăutățit chiar această funcție. Aceștia au comparat viteza de încărcare între Galaxy S22 Ultra și S23 Ultra și au observat timpi de încărcare mai mari pe noua generație.

Galaxy S23 Ultra, semnificativ mai lent în încărcare wireless decât S22 Ultra

Chiar dacă au aceeași capacitate de baterie, de 5.000 mAh, și aceeași încărcare „rapidă” pe wireless, modelele Galaxy S22 Ultra și S23 Ultra se încarcă la viteze diferite. Testele mai multor utilizatori au relevat că pentru un S22 Ultra, pentru încărcare de la 0 la 100% este necesar să ții telefonul la încărcat puțin sub două ore. Mai exact, o oră și 58 minute. Pentru un Galaxy S23 Ultra, timpul de încărcare este semnificativ mai mare, la 2 ore și 37 de minute, o diferență de 40 de minute.

Inclusiv modelele S22 și S22+ se încarcă mai repede decât variantele S23, însă diferențele sunt aici mai mici, de vreo 15 minute pentru fiecare model.

Galaxy S23 Ultra charging

Motivul pentru limitarea puterii ar putea fi căldura degajată de procesul de încărcare wireless. La putere mai mare, telefonul se poate încălzi mai mult, iar acest lucru duce la o degradare mai rapidă a bateriilor. Se pare însă că strategia Samsung nu este foarte diferită de cea adoptată de Apple.

În același test, și iPhone 14 Pro Max a fost testat cu încărcare de la 0 la 100% pe wireless, iar rezultatele au fost foarte similare între acesta și S23 Ultra. iPhone-ul s-a încărcat în 2 ore și 35 minute, dar a avut de încărcat o baterie mai mică, de 4.323 mAh, deci la putere și mai mică și cu mai puțină căldură produsă în proces.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult