Google Pixel, noua serie de smartphone-uri Google, a fost prezentată oficial. Caracteristici, preţ şi disponibilitate

05.10.2016
Anul acesta Google a făcut o schimbare. Compania nu a mai lansat smartphone-uri Nexus, ci o serie nouă, numită Google Pixel. Din aceasta fac parte modelele Pixel şi Pixel XL, cu caracteristici tehnice care le încadrează în categoria high-end. 
 
Noile smartphone-uri Google sunt primele de pe piaţă care includ serviciul Google Assistant (răspunsul companiei la Amazon Alexa), sunt pregătite pentru VR şi le oferă utilizatorilor capacitate de stocare nelimitată pentru imagini în serviciul Google Photos. 

Terminalele sunt disponibile la precomandă în magazinul online al Google. Preţurile sunt cuprinse între 650 de dolari (cea mai ieftină variantă Pixel) şi 870 de dolari (cea mai scumpă variantă Pixel XL), iar terminalele sunt disponibile în trei nuanţe, numite de Google astfel: Quite Black, Really Blue (ediţie limitată) şi Very Silver. 

Carcasele unibody sunt realizate din aluminiu şi ambele modele dispun de slot USB Type-C. Senzorii de amprentă sunt poziţionaţi pe partea din spate a telefoanelor. 

Smartphone-urile Google Pixel dispun de camere cu senzor de 12,3 MP, despre care Google spune că sunt cele mai avansate puse vreodată pe telefoanele concepute de companie. Google susţine că acestea au opţinut un scor de 89 de la reputata organizaţie DxOMark. Prin comparaţie, terminalul cu cea mai bună cameră de pe piaţă, Samsung Galaxy S7 edge, are un scor de 86. Lipseşte de pe seria Google Pixel un element important – stabilizarea optică a imaginii. Totuşi, deoarece Google nu a inclus această tehnologie pe telefoane, ansamblul camerei nu iese în relief ca la iPhone 7 sau Galaxy S7. 
 
 
Terminalul mai mic, Google Pixel, are un ecran AMOLED cu diagonala de 5 inchi, cu rezoluţie Full HD (1.080p). Modelul mai mare, Google Pixel XL, are ecran de 5,5 inchi cu rezoluţie Quad HD (1.440p). Ambele modele dispun de chipset Snapdragon 821, 4 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 32GB sau 128 GB şi baterii de 2.770 mAh, respectiv 3.450 Mah. Smartphone-urile Google includ jack audio de 3,5 mm şi tehnologie de încărcare rapidă a acumulatorului. Google promite că, dacă sunt ţinute 15 minute la preiză, telefoanele oferă o autonomie de şapte ore. 
 
Pixel şi Pixel XL rulează Android Nougat 7.1 şi vor primi actualizări software cel puţin doi ani de acum încolo. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult