Google prezintă Android şi promite 10 mil $ pentru cele mai bune aplicaţii

13.11.2007
Google prezintă Android şi promite 10 mil $ pentru cele mai bune aplicaţii

La mai puţin de o săptămâna de la anunţul oficial, Google ne prezintă un demo al viitorului sistem de operare pentru telefoane mobile inteligente, Android.

Din cele câteva secvenţe pe care le poţi urmări în filmuleţul de mai jos, nu iese în evidenţă nimic revoluţionar, însă se confirmă faptul că majoritatea serviciilor online Google vor fi integrate în Android. Aşa cum era de aşteptat, sistemul este optimizat pentru tehnologie multi-touch şi include efecte grafice interesante, aducând din acest punct de vedere cu iPhone.

În finalul prezentării, co-fondatorul Google, Sergey Brin, anunţă un concurs pentru dezvoltatorii de aplicaţii pentru Android. Astfel, cele mai bune programe pentru noua platformă vor fi premiate cu 10 milioane de dolari!