HMD pregătește noi telefoane „clasice”: Nokia 6300 și Nokia 8000

Autor: Cătălin Niţu 04.11.2020
HMD pregătește noi telefoane „clasice”: Nokia 6300 și Nokia 8000

HMD Global, compania finlandeză care deține licența pentru dezvoltarea de telefoane mobile sub brandul Nokia, ar putea să aducă pe piață anul viitor două noi modele „clasice”. După ce a reînviat dispozitive precum 3310, 8110 și 2720 în cadrul seriei Nokia Originals, HMD se pregătește acum să relanseze alte două telefoane mai vechi, aduse la zi din punct de vedere hardware și al design-ului: Nokia 6300 și un nou model din seria Nokia 8000.

Un nou Nokia 6300 va fi lansat în cadrul seriei Nokia Originals

Nokia 6300 a fost un model de succes pentru compania finlandeză la mijlocul anilor 2000, fiind foarte popular între cei care erau în căutarea unui telefon de medie, cu design foarte simplu și construcție de calitate. Acesta beneficia de un capac de metal pentru baterie, ceva ce nu vedeai foarte des pe dispozitive din gama mai ieftină a companiei la acel moment.

Seria 8000 în schimb, era una considerată chiar de lux, modelele din gama 8800 fiind realizate din titan și inox, iar unele variante erau chiar decorate cu pietre prețioase. Acestea au fost telefoanele care au pus bazele seriei de lux Vertu. Nu este clar dacă HMD va încerca să readucă pe piață Nokia 8800 sau dacă va realiza un nou model inspirat de aceste dispozitive.

Nokia 8800

De asemenea, nu este tocmai clar dacă Nokia va lansa aceste telefoane fără un sistem de operare modern, sau dacă le va integra în gama echipată cu sistemul Kai OS, care oferă conectivitate la internet la un nivel de bază. Aceste dispozitive sunt de obicei populare în special în țările cu economii emergente, unde conexiunile la internet la viteză mare sunt slab dezvoltate, iar prețurile telefoanelor trebuie să fie scăzute.

Atât noul Nokia 6300 cât și un nou Nokia 8000 sunt așteptate pentru anunț în următoarele câteva săptămâni și ar trebui să fie echipate cu modem-uri 4G.

sursa: WinFuture