HP a anunţat Slate6 VoiceTab şi Slate7 VoiceTab, un telefon-gigant şi o tabletă compactă

15.01.2014
HP a anunţat Slate6 VoiceTab şi Slate7 VoiceTab, un telefon-gigant şi o tabletă compactă

Preluarea producătorului Palm şi a platformei WebOS a fost un eşec pentru HP, compania retrăgându-se de pe scena telefoniei mobile în 2011. HP a lansat însă în cursul anului trecut o serie de cinci tablete şi, la aproape 3 ani de la lansarea ultimului său smartphone, şi-a anunţat astăzi revenirea pe scenă cu un telefon-gigant de 6” şi o tabletă cu ecran de 7” şi facilităţi de voce.

Cele două modele anunţate astăzi sunt Slate6 VoiceTab şi Slate7 VoiceTab, compania nedezvăluind prea multe detalii despre configuraţiile celor două noi produse. Având un design similar, cu o ramă laterală aurie şi un spate care aminteşte de Nexus 4 sau Optimus G, cele două modele oferă ecrane IPS cu diagonale de 6” şi rezoluţie de 1280 x 720 pixeli, respectiv 7” şi rezoluţie de 1280 x 800 pixeli. Carcasele acestora au o grosime mai mică de 10 mm şi dispun de difuzoare frontale.

HP a anunţat că Slate6 VoiceTab şi Slate7 VoiceTab oferă procesoare quad-core, fără a dezvălui însă natura acestora, 16 GB de memorie internă, slot MicroSD,  camere foto de 5, respectiv 2 MP, şi modem 3G. Sistemul de operare folosit este Android 4.2.

Producătorul a anunţat că Slate6 VoiceTab şi Slate7 VoiceTab vor fi lansate în luna februarie pe piaţa indiană, compania având acolo o poziţie foarte bună pe piaţa PC şi sperând să speculeze acest lucru pentru a-şi promova şi noile produs. Compania nu a exclus lansarea acestora şi pe alte pieţe, însă pentru moment acest lucru este incert. Preţurile sunt încă necunoscute, zvonurile afirmând că telefonul-gigant va avea un preţ de circa 250 de dolari, în timp ce tableta de 7” va fi ceva mai ieftină: 200 de dolari.