HTC One A9 anunţat: design de iPhone şi specificaţii mid-range

21.10.2015
HTC One A9 anunţat: design de iPhone şi specificaţii mid-range

HTC a dezvăluit în mod oficial mult aşteptatul terminal One A9 pe care l-am văzut deja în mai multe imagini spion. Acesta oferă un design familiar, pe care fanii Apple cu siguranţă îl vor critica şi nu doreşte să intre în cursa pentru „cel mai performant smartphone”. Acesta se adresează mai degrabă segmentului mid-range premium, cu specificaţii de medie şi construcţie de calitate, cu un accent pus pe camera foto şi calitatea redării audio.

HTC One A9 arată ca un iPhone. Deja ştiam acest lucru, însă imaginile oficiale ne oferă posibilitatea să ne convingem. Spatele dispozitivului include celebrele linii din plastic dedicate antenelor şi o cameră foto uşor ieşită în relief cu blitz dual-tone. Spre diferenţă de Apple, HTC a poziţionat senzorul foto în centrul dispozitivului. Pe partea din faţă poate fi observată o cameră foto, senzorii de proximitate şi lumină ambientală, alături de un difuzor şi un buton capacitiv care ascunde un senzor de amprentă. HTC păstrează însă butoanele virtuale back, home şi recent pe ecran, butonul de sub display fiind dedicat autentificării biometrice.

Din punct de vedere al specificaţiilor, HTC a mers pe o formulă care pare să funcţioneze în zilele noastre pentru One A9. Acesta a fost construit în jurul unui display AMOLED Full HD de 5” protejat de sticl[ curbată şi a primit un chipset Snapdragon 617 cu procesor octa-core. Acesta va veni în două variante, cu 2 sau 3 GB memorie RAM, în funcţie de piaţa pe care va fi lansat, cu opţiuni de 16 sau 32 GB spaţiu de stocare. Locaşul pentru carduri microSD poate accepta extinderea acestuia până la 2 TB.

Camera foto, criticată pe modelele mai vechi ale seriei One, este acum realizată folosind un senzor de 13 megapxieli cu obiectiv luminos f/2.0. Camera frontală este bazată tot pe tehnologia UltraPixel ca şi până acum. Noua aplicaţie de cameră oferă control manual pentru setări, alături de capabilitatea de a înregistra fotografii în format RAW.

Fiind primul smartphone HTC echipat cu Android 6.0 Marshmallow, va fi primul care va beneficia de pe urma tehnologiei Doze, care asigură durată de utilizare extinsă la o singură încărcare. Astfel, acumulatorul de 2.150 mAh ar trebui să reziste conform specificaţiilor oficiale de 16 ore de convorbiri, 60 de ore de redare audio sau 18 zile de standby. Desigur, HTC a aplicat noua versiune 7.0 a interfeţei sale proprietare, Sense, însă a restrâns numărul de aplicaţii pre-instalate.

Preţul oficial pentru HTC One A9 este de 399 dolari în Statele Unite şi 429 de lire sterline în Marea Britanie. În restul Europei este aşteptat un preţ de 600 de euro. Nu este clar dacă vom primi versiunea cu 3 GB memorie RAM în Europa continentală, însă deja a fost confirmat că în Anglia va fi comercializată doar cea cu 2 GB RAM şi 16 GB stocare internă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult