Huawei a confirmat motivul pentru care nu a dorit să colaboreze cu Google în proiectul Pixel

14.11.2016
Huawei a confirmat motivul pentru care nu a dorit să colaboreze cu Google în proiectul Pixel

După ce a colaborat cu Google în proiectul Nexus 6P, Huawei s-a numărat printre numele favorite pentru a lucra împreună cu gigantul american la dezvoltarea smartphone-urilor Pixel. Totuşi, compania chineză nu a acceptat să participe în acest proiect.

 

Potrivit zvonurilor, problema a reprezentat-o faptul că numele companiei care asamblează telefoanele nu apare pe acestea.

Aceste zvonuri au fost confirmate de un reprezentant al Huawei pentru publicaţia WinFuture.de. Colin Giles, vicepreşedinte în cadrul Huawei Consumer Business Group, a spus că organizaţia pentru care lucrează a renunţat la acest proiect după ce Google a anunţat că doreşte să folosească doar numele său pentru dispozitive.

 

 

În cazul terminalelor Nexus, pe lângă brandul Google apărea şi marca companiilor care dezvoltau dispozitivele în parteneriat cu gigantul american.

 

Huawei, care este numărul trei pe piaţa mondială de smartphone-uri, nu avea nevoie neaparat de acest contract, care i-a revenit HTC, o companie cu dificultăţi financiare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult