Huawei ar putea livra cu 60% mai puține telefoane în 2021 față de 2020

Autor: Cătălin Niţu 19.02.2021
Huawei ar putea livra cu 60% mai puține telefoane în 2021 față de 2020

Huawei va continua să lanseze smartphone-uri în 2021, însă cantitatea pe care o va putea produce și livra către magazinele din China și cele internaționale va fi mult mai mică decât în anii precedenți. Deja în 2020, Huawei a scăzut de pe locul al doilea în topul mondial până sub locul al cincilea, conform studiilor de piață, iar în 2021 s-ar putea ca numărul de telefoane să scadă mai mult, sub jumătate. Estimările spun că s-ar putea ca producția de telefoane Huawei să scadă la 40%.

Producția de smartphone-uri Huawei va scădea semnificativ în 2021

Dacă în 2020 Huawei a reușit să livreze 189 de milioane de smartphone-uri, în ciuda faptului că nu mai are acces la serviciile Google și datorită faptului că încă a avut acces la fabricile de procesoare internaționale până în luna septembrie, în 2021, compania se îndreaptă spre o scădere mare, conform analiștilor de piață. Numărul estimat de telefoane pe care compania îl va putea livra ar putea varia între 70 și 80 de milioane de unități, în continuare o valoare mare între producătorii internaționali, însă de 3-4 ori mai mică decât Samsung, care încă se află pe locul întâi.

De altfel, în urmă cu mai bine de doi ani, Huawei avea în plan să devină cel mai mare producător de telefoane din lume, cu un termen stabilit chiar pentru anul 2021. Fondatorul și CEO-ul companiei, Ren Zhengfei, spune însă că în ciuda faptului că întâmpină probleme pe această piață, divizia de smartphone-uri nu va fi vândută. Brandul Honor a fost deja vândut însă către un conglomerat chinez.

Totuși, Zhengfei nu se așteaptă ca lipsa de procesoare să dureze foarte mult. Acesta se așteaptă la un surplus de cipuri din partea furnizorilor, iar aceștia vor dori să vândă aceste stocuri către Huawei, eventual, ca rezultat al „globalizării”:

„Indiferent de ce se va întâmpla, nu vom renunța la ideea de globalizare. Indiferent de sancțiuni și blocaje, vom continua înspre globalizare. Când piața de procesoare globală va avea surplus, cineva va veni a noi să cumpărăm cipuri, și cred că va veni această eră.”

sursa: GizChina