Huawei P11 ar putea fi următorul smartphone cu „breton”

Autori: Adrian Popa, Cătălin Niţu 08.12.2017
Huawei P11 ar putea fi următorul smartphone cu „breton”

În timp ce majoritatea producătorilor preferă să păstreze o ramă mai subţirie pentru a nu decupa ecranul în partea de sus, Apple şi Essential au ales calea mai grea: realizarea unui display cu formă neobişnuită. Dacă ultimele informaţii descoperite de comunitatea XDA-Developers se adeveresc, Huawei va experimenta de asemenea cu un design cu „breton” în primăvara acestui an, modelul P11 putând fi primul dispozitiv al companiei care vine fără un display „complet”.

Noile detalii despre Huawei P11 au fost descoperite printre fişierele unui update de firmware încă nefinalizat pentru dispozitivele companiei, în care se găseşte o imagine care descrie ecranul telefonului. Aparent, soluţia Huawei, care va integra probabil difuzorul pentru apeluri, camera frontală şi noul senzor pentru detecţie facială al companiei, va fi puţin mai mare decât decupajul de pe Essential Phone, însă mai mică decât „bretonul” de pe iPhone X.

Alte informaţii extrase din aceeaşi sursă, listează rezoluţia display-ului pentru dispozitivul cu nume de cod „EMILY”,  presupusul P11, ca 2.160 x 1.080 pixeli în anumite circumstanţe şi 2.244 x 1.080 pixeli în altele. Motivul ar putea fi extinderea display-ului şi mai mult pe verticlă, pentru un format mai alungit, prima rezoluţie fiind suprafaţa disponibilă pentru afişarea aplicaţiilor, în timp ce rezoluţia mai mare include şi bara din partea de sus, de pe lateralele decupajului din display.

Cert este că indiferent dacă un astfel de dispozitiv va ajunge sau nu pe piaţă, Huawei pare totuşi să experimenteze cu astfel de idei, în special acum că toate telefoanele încep să semene din nou între ele. Un decupaj al display-ului cu un design uşor de recunoscut ar putea adăuga valoare în branding, produsele companiei putând fi mai uşor de recunoscut la raft, chiar dacă din punct de vedere al funcţionalităţii, lipsa unei părţi din display ar putea încurca o parte dintre utilizatori.