Huawei P40 Pro va avea cinci camere pe partea din spate, două dintre ele fiind zoom-uri

Autor: Cătălin Niţu 09.03.2020
Huawei P40 Pro va avea cinci camere pe partea din spate, două dintre ele fiind zoom-uri

Au apărut noi detalii despre camerele următorului smartphone de top de la Huawei, modelul P40 Pro. Se pare că acesta va fi un dispozitiv echipat cu cinci camere foto pe partea din spate. Acestea vor fi din nou realizate în parteneriat cu LEICA şi vor împrumuta atât elemente de la modelul Mate 30 Pro, cât şi de la P30 Pro de anul trecut, pentru o cameră „completă” pentru anul 2020. Desigur, aceasta va concura pentru primul loc în topul DxOMark cu noul Oppo Find X2 Pro şi Xiaomi Mi 10 Pro.

În timp ce nu vom vedea capabilităţile concrete ale lui P40 Pro pe partea foto înainte de lansarea de pe 26 martie din Paris, putem analiza puţin specificaţiile hardware ale camerelor.

Camera principală se pare că va folosi un senzor complet nou, un Sony IMX700 de 52 de megapixeli cu dimensiuni de 1/1.28” pe format RYYB (Red Yellow Yellow Blue). Acesta pare să fie un upgrade semnificativ la capitolul rezoluţie faţă de senzorii de 40 megapixeli de pe P40 Pro şi Mate 30 Pro. Alături de acesta va exista din nu şi o cameră ultra-wide, care pare să fie foarte similară cu cea SuperCine de pe Mate 30 Pro: senzor de 40 megapixeli şi senzor Sony IMX650 RGB 1/1.5”.

Noutatea apare însă la capitolul zoom. P30 Pro a fost livrat cu un zoom cu obiectiv periscopic, care putea mări de 5 ori subiectul, în timp ce Mate 30 Pro a venit cu zoom 3x. În cazul P40 Pro, nu va trebui să alegi între zoom-uri, pentru că le va include pe amândouă. Se pare că P40 Pro va fi primul telefon Huawei care va oferi atât zoom optic 3x, cât şi zoom optic 5x, cu posibilitatea de a extinde până la 10x în mod hibrid şi probabil de câteva zeci de ori mai mult pe zoom 100% digital.

Cea de-a cincea cameră va fi cea pentru adâncime, echipată cu un senzor 3D TOF, care va calcula distanţa dintre subiect şi telefon. Nu în ultimul rând, pe spatele telefonului, lângă senzorii foto, vor exista şi senzori pentru calcularea corectă a temperaturii de culoare, un blitz şi un microfon.

Modelul P40 simplu va fi însă un model mai „modest” la capitolul cameră foto, însă va oferi o performanţă mai bună în comparaţie cu P30 standard de anul trecut. Sunt aşteptate preţuri similare cu cele alte dispozitivelor din gama Galaxy S20 de la Samsung, acestea fiind echipate cu hardware de top: chipset Kirin 990 şi modem 5G.