Huawei pregăteşte Honor V8 Max, un phablet cu ecran QHD de 6.6”

05.07.2016
Huawei pregăteşte Honor V8 Max, un phablet cu ecran QHD de 6.6”

Versiunea mai mare a lui Honor V8 cu ecran de 5.7”, modelul Huawei Honor V8 Max vine în întâmpinarea pasionaţilor de jocuri pe mobil şi utilizatori care doresc un compromis cât mai bun între confortul unei tablete şi avantajele unui smartphone complet echipat.

Honor V8 Max măsoară 178.8 x 90.9 x 7.18 mm, suficient de puţin pentru a încăpea în buzunare largi şi bagaje de mici dimensiuni. Nici greutatea de 219 grame nu este prea mare, dacă ne raportăm la formatul unei tablete compacte.

Folosit în rolul de smartphone, Honor V8 Max permite conectarea la reţele 4G de tip FDD şi TDD (inclusiv DigiMobil). Sub ecranul cu rezoluţie 2560×1440 pixeli se ascunde o configuraţie cu procesor la 2.3 GHz şi 3 GB memorie RAM, susţinută cu ajutorul unui acumulator de 4400 mAh. Configuraţia este completată cu o cameră foto de 13 MP şi cameră frontală de 8 MP, respectiv slot microSD pentru suplimentarea memoriei interne.

Huawei va livra Honor V8 Max împreună cu versiunea Android 6. Momentan nu sunt disponibile informaţii privind data de lansare, sau dacă noul phablet va ajunge şi în magazine din afara pieţelor asiatice.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult