Imagini concept: cum ar putea arăta iPhone 12 Pro şi 12 Pro Max şi ce platformă hardware vor integra

01.11.2019
Imagini concept: cum ar putea arăta iPhone 12 Pro şi 12 Pro Max şi ce platformă hardware vor integra

Seria iPhone 11 s-a dovedit a fi încă un upgrade iterativ din partea Apple, fiind similar în design cu modelele X şi XS/XR, însă majoritatea upgrade-urilor semnificative sunt la interior, cu baterii mai mari, procesoare mai puternice şi camere cu mult îmbunătăţite. Totuşi, cel mai mare upgrade pe care telefoanele Apple îl vor primi în ultimii trei-patru ani se anunţă a fi modelul iPhone 12, care ar trebui să debuteze în toamna lui 2020, cu tehnologii noi şi un design semnificativ schimbat. Chiar dacă nu avem încă fotografii neoficiale cu dispozitivul, avem un concept bazat pe leak-urile de până acum, care ne oferă o primă idee despre direcţia în care Apple ar putea duce smartphone-urile sale.

Phone Arena a realizat o serie de renderizări 3D folosind informaţiile care au ajuns online din diverse surse mai mult sau mai puţin credibile. Probabil cea mai mare diferenţă, evidentă imediat, este carcasa, care în locul marginilor rotunjite pe care le-am întâlnit încă de la generaţia iPhone 6, foloseşte margini drepte, similare cu iPhone 4 şi 5, sau chiar cu noua generaţie iPad Pro, lansată în toamna anului trecut.

Apoi, sistemul de camere ar putea primi încă un senzor în plus, pentru un total de patru pe partea din spate, cel puţin pe modelele Pro. Acestea nu par a fi cu mult diferite însă. Vom avea cel mai probabil acelaşi „trio” de camere wide, ultra-wide şi zoom, alături de un senzor 3D TOF şi de un „proiector” infraroşu. Camera 3D ar trebui să calculeze mai bine distanţa dintre telefon şi subiect, oferind performanţă superioară în aplicaţii AR, dar şi asigura o mai bună decupare în modul „portet”. Proiectorul infraroşu ar trebui să asigure peformanţă bună în orice situaţie de iluminare.

Nu în ultimul rând, display-ul va fi diferit pe iPhone 12, conform zvonurilor. Deşi există informaţii care sugerează că iPhone 12 ar putea fi livrat cu un ecran complet, fără decupaje, cu toţi senzorii integraţi într-o ramă puţin mai groasă, cel mai probabil, Apple va alege să micşoreze decupajul. Astfel, pe partea din faţă, diferenţele vor fi minore. Desigur, iPhone 12 nu este aşteptat cu un senzor de amprentă pe suprafaţa dispozitivului sau în display, Face ID-ul fiind singura metodă de deblocare pe care Apple o va oferi. De altfel, alţi producători au început să urmeze exemplul, cel mai recent fiind Google, care a lansat Pixel 4 cu o tehnologie de deblocare similară.

Hardware-ul interior este prezentat drept un upgrade iterativ la anumite capitole, cu un procesor Apple A14 pe arhitectură nouă, de 5nm, alături de un modem 5G de la Qualcomm: modelul X55. Acesta din urmă ar trebui să ofere viteze de transfer de până la 7 Gbps, în timp ce vitezele „standard” s-ar putea stabiliza undeva pe la 3 Gbps. Acesta ar fi un upgrade semnificativ pentru iPhone-uri, care sunt mult mai lente decât dispozitivele Samsung şi Huawei la capitolul transfer de date prin reţele telecom.

Zvonurile vorbesc şi despre faptul că Apple se aşteaptă să vândă mai multe dispozitive iPhone 12 decât iPhone 11. Deja iPhone 11, 11 şi 11 Pro se vând foarte bine, compania comandând deja o suplimentare a stocurilor pentru perioada sărbătorilor, cu o ţintă de vânzări de 70-75 de milioane de unităţi a acestei serii înainte de sfârşitul anului 2019. Pentru gama iPhone 12, Apple ar putea să ţintească spre 80 de milioane, motivul fiind cererea mare care este aşteptată pentru dispozitivele 5G anul viitor.

Şi anul viitor, compania va păstra strategia de lansare a trei modele distincte: un model iPhone 12 de bază, cu ecran OLED de 6,1”, şi două modele „Pro”. Modelul mai mic va fi semnificativ mai mic şi decât iPhone 11 Pro sau iPhone X, cu ecran de 5,4”, în timp ce modelul iPhone 12 Pro Max ar putea veni cu un panou OLED de 6,7”.

Galerie foto

Desigur, preţurile nu sunt aşteptate să crească, însă utilizarea de modem-uri 5G şi panouri OLED pe toate variantele ar putea totuşi să le împingă puţin mai sus pe toate varianele.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult