iPhone 11 este cel mai bine vândut telefon din 2020. TOP 10 include Samsung și Xiaomi

27.05.2020
iPhone 11 este cel mai bine vândut telefon din 2020. TOP 10 include Samsung și Xiaomi

În ciuda prețurilor ridicate în raport cu concurența din piață, Apple reușește în fiecare an să își țină dispozitivele mobile în topurile vânzărilor. iPhone XR a fost de departe cel mai bine vândut telefon din 2019, iar anul acesta, iPhone 11 pare să preia ștafeta. Conform primelor rapoarte de vânzări pentru anul 2020, modelul iPhone 11, este cel mai de succes smartphone de pe piață.

Cât de bine s-a vândut iPhone 11 în primul trimestru din 2020

Informațiile vin de la firma de consultanță Omdia, care se ocupă cu cercetare de piață în domeniul tehnologiei. Compania a întocmit un raport în care iPhone 11 se regăsește pe primul loc în topul celor mai bine vândute telefoane la nivel mondial. Se pare că acesta a reușit să întreacă chiar și valorile record înregistrate de iPhone XR anul trecut.

iPhone 11 a vândut 19,5 milioane de unități în perioada ianuarie-martie 2020, în comparație cu iPhone XR, predecesorul său. La momentul respectiv, în 2019, XR reușea să livreze doar 13,6 unități la nivel global. Asta în condițiile în care anul acesta a început pandemia de COVID-19 în țările vestice, iar China era deja în izolare.

Ce a asigurat succesul iPhone 11 la nivel mondial

Apple domină topurile de vânzări an de an, de pe locuri fruntașe cu dispozitive scumpe. Strategia de a livra mai puține modele pare să fie principalul motiv pentru care fiecare se vinde atât de bine. Față de alte companii care oferă spre vânzare peste 10 sau 20 de modele diferite, cu diferențe hardware și de preț minore, Apple lansează 2-3 sau uneori 4 modele care rămân în ofertele magazinelor tot anul.

În cazul iPhone 11, succesul se datorează și altor factori. Acest telefon a reușit să facă imposibilul. A venit la un preț mai mic decât predecesorul său, cu un preț de pornire de 699 dolari față de 749 în cazul XR. Apoi, telefonul a primit upgrade-uri hardware semnificative: un procesor Apple A13 Bionic de top, 4 GB memorie RAM și o cameră foto excelentă, echipată cu night mode și un obiectiv ultra-wide.

În același timp, telefoanele Apple nu sunt obligatoriu afectate de concurența din partea altor modele. Utilizatorii de iPhone își doresc în general să schimbe vechiul iPhone cu un nou iPhone, fără să ia în considerare trecerea la Android pentru un dispozitiv mai bine dotat la un preț similar sau mai mic. Astfel, modelul cel mai ieftin de iPhone din ofertă devine cea mai accesibilă metodă de upgrade.

Și celelalte modele de iPhone s-au vândut bine

În raportul publicat de Omdia, iPhone 11 este în top cu 19,5 milioane de unități, dar în tp mai apar și alte trei modele de iPhone. Practic, 4 din cele 10 modele ale clasamentului aparțin Apple. Avem și iPhone XR pe locul 5 cu 4,7 milioane de unități vândute în aceeași perioadă, alături de iPhone 11 Pro Max pe 6 cu 4,2 milioane și iPhone 11 Pro standard cu 3,8 milioane.  Practic, toată gama iPhone 11 livrează foarte multe unități, însă nici iPhone XR, care este disponibil de la 599 dolari nu este ignorat.

TOP 10 cele mai bine vândute telefoane de la începutul anului 2020

Acum că am vorbit despre Apple, hai să vedem care au fost și cele mai bine vândute modele de smartphone-uri cu Android la nivel global.

Cel mai bine vândut telefon cu Android este modelul mid-range Galaxy A51, lansat de Samsung la sfârșitul anului trecut. Acesta vine la un preț accesibil și oferă multe dintre capabilitățile „premium” ale companiei. Acesta este pe locul al doilea global cu 6,8 milioane de unități. Alte modele Samsung din top sunt Galaxy A10s, cel mai ieftin telefon al companiei, cu 3,9 milioane de unități și pe ultimele locuri Galaxy S20+ 5G cu 3,5 milioane și Galaxy A30s cu 3,4 milioane.

Locurile 3 și 4 sunt ocupate astfel de Xiaomi cu seria Redmi Note 8. Modelul Redmi Note 8 standard a vândut 6,6 milioane, iar Redmi Note 8 Pro a livrat 6,1 milioane de unități.

Iată cum arată și clasamentul:

  1. iPhone 11 – 19,5 milioane
  2. Galaxy A51 – 6,8 milioane
  3. Redmi Note 8 – 6,6 milioane
  4. Redmi Note 8 Pro – 6,1 milioane
  5. iPhone XR – 4,7
  6. iPhone 11 Pro Max – 4,2 milioane
  7. Galaxy A10s – 3,9 milioane
  8. iPhone 11 Pro – 3,8 milioane
  9. Galaxy S20+ 5G – 3,5 milioane
  10. Galaxy A30s – 3,4 milioane

Se poate observa însă o scădere a dispozitivelor premium cu Android în top. Anul trecut în aceeași perioadă, Samsung avea două modele Galaxy S10 în top, pe locurile 7 și 8. Galaxy S10 standard vindea 5,2 milioane de unități, în timp ce Galaxy S10 Plus vindea 5,1 milioane. Apple în schimb nu avea niciun model XS din gama superioară în clasament. Apăreau doar variantele XR cu 13,6 milioane, iPhone 8 cu 6,2 milioane și iPhone 6S cu 4,8 milioane.

(via Apple Insider)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult