iPhone 12 Mini a apărut pentru prima dată pe YouTube-ul din România

29.10.2020
iPhone 12 Mini a apărut pentru prima dată pe YouTube-ul din România

România este în centru unui mic „scandal” online, întrucât primul clip de pe internet în care apare un iPhone 12 Mini a fost publicat chiar pe YouTube-ul românesc. George Buhnici, fostul prezentator TV, care în prezent activează în domeniul tehnologiei și nu numai pe YouTube și în online, a ținut aseară o transmisie live de aproximativ 40 de minute în care a prezentat prima sa experiență cu noul telefon Apple, chiar dacă acesta nu este încă lansat oficial. La scurt timp după ce presa internațională a observat clipul de pe canalul lui George Buhnici, acesta a fost setat ca privat. Desigur, clipul a fost salvat și republicat pe internet.

iPhone 12 Mini a scăpat pe canalul de YouTube al lui George Buhnici

De ce a luat însă presa internațională atât de repede seamă de acest clip? Pentru că telefoanele iPhone 12 Mini și iPhone 12 Pro Max urmează să fie lansate abia peste câteva săptămâni, în luna noiembrie. Cel mai probabil, mai mulți jurnaliști și bloggeri tech din alte țări au deja telefonul la test, însă sunt limitați de contracte de confidențialitate pentru a nu divulga informații despre acesta înainte de data stabilită de Apple.

Întrucât Apple nu are o prezență oficială în România, iar telefonul a fost obținut prin metode independente (George Buhnici susține că este telefonul cuiva care nu dorește să își dezvăluie identitatea), acesta nu era limitat de un astfel de contract. Faptul că a ascuns clipul sugerează însă că cineva de la Apple ar fi băgat de seamă.

De altfel, aceasta nu este prima dată când George Buhnici are probleme cu Apple. De curând, în timpul lansării Apple din luna septembrie, livestream-ul pe care George îl făcea, redistribuind fluxul video de pe canalul oficial Apple, a fost oprit din cauza utilizării de conținut fără drepturi de autor. Această situație s-a rezolvat la scurt timp însă, fiind cel mai probabil un răspuns automat al sistemului de protecție de pe YouTube.

Telefonul pare să fie mai mic decât ne-am fi așteptat

Și totuși, aceasta este prima dată când vedem iPhone 12 Mini în afara prezentării Apple, iar dispozitivul pare să fie cu adevărat „mic”. Acesta va fi cel mai mic smartphone high-end în momentul lansării, oferind aceleași avantaje precum modelul iPhone 12 standard. Ba chiar ecranul său ar putea fi unul dintre cele mai dense de pe piață, cu rezoluție Full HD+ la o diagonală de numai 5,4”.

iphone 12 mini

iPhone 12 Mini este totodată cel mai ieftin iPhone din gama nouă și ar putea fi unul dintre cele mai bine vândute, tocmai din această cauză. Precomenzile încep în SUA și alte câteva țări abia pe 6 noiembrie, cu lansarea programată pentru o săptămână mai târziu, pe 13 noiembrie.

sursa: The Verge, 9to5mac

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult