iPhone-urile ce vor fi lansate în acest an au fost aprobate de Steve Jobs

02.04.2013
iPhone-urile ce vor fi lansate în acest an au fost aprobate de Steve Jobs

Apple nu ar face publice aceste informaţii, însă ele au fost deduse dintr-o discuţie a unui reprezentant Apple cu un procuror din San Francisco. Cum s-a ajuns la ea? iPhone-ul este de departe cel mai furat gadget din marele oraş american. Procurorul a dorit să afle cum poate Apple să monitorizeze telefoanele pentru a reduce numărul de furturi. El a aflat astfel că următoarele două generaţii ale telefonului au început să fie proiectate înainte ca Tim Cook să ajungă la conducerea companiei.

Urmaşul lui iPhone 5 se pare că a trecut prin mâna lui Steve Jobs

Asta înseamnă că următoarele două modele iPhone au fost dezvoltate când Steve Jobs era în viaţă şi este foarte posibil ca el să fi avut multe de spus în legătură cu ele. Este destul de greu de crezut că Steve Jobs a aprobat un ecran mai mare decât al lui iPhone 4/4S, însă rămâne de văzut cât de mare. Momentan nu ştim dacă telefoanele la care s-a referit reprezentantul Apple sunt iPhone 6, iPhone 5S sau o versiune mai accesibilă a lui iPhone 5. În această vară ar trebui să vedem cel puţin unul din ele.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News