Istoria telefoanelor mobile

Istoria telefoanelor mobile
Anii ’90

Anii ’90

Telefoanele mobile din anii ’90 nu au avut parte de o evoluţie atât de rapidă aşa cum suntem obişnuiţi să vedem în zilele noastre. De la rudimentarele LCD-uri cu o linie de afişare s-a trecut la ecrane cu mai multe linii şi rezoluţie mai mare. Dimenisiunile şi greutatea s-au diminuat, iar autonomia bateriei a crescut simţitor. Totuşi, sunt destul de puţine exemplare de care ne aducem aminte, dar acelea sunt cu adevărat de referinţă şi nu concep să nu fie cunoscute de către oricine care pretinde că este mare pasionat de telefoane.

Principalii artizani

Cu siguranţă, cel mai performant terminal din această perioadă a fost Nokia 9000 Communicatorprimul telefon business, lansat în 1996. La vremea aceea doar baştanii puteau spera la o asemenea minunăţie. Communicator-ul avea procesor Intel 386 şi sistem de operare GEOSTM. Ecranul, deşi monocrom, impresiona cu o rezoluţie de 640×200 pixeli – o rezoluţie excepţională, de care nu beneficiază multe terminale, chiar şi în ziua de azi.

Nokia 9000 Communicator

Să lăsăm acum afacerile şi să ne aducem aminte cam ce ne doream noi pe atunci. Cred că majoritatea visam ca măcar să avem un telefon mobil, nici nu ştiam prea bine la ce folosesc multe dintre funcţii. Dacă mai şi arăta cât de cât bine, deja pluteam în extaz. Astfel, îmi vin în minte două modele de referinţă: Nokia 8110 (telefonul lui Neo, din Matrix) şi mega-celebrul Nokia 5110 telefonul care a cucerit România.

Telefonul românului şi telefonul lui Neo

Fetele se dădeau în vânt după instrumente de comunicare cât mai micuţe şi cochete – la vremea aceea se afla în prim plan seria T de la Ericsson (T10, T18, T20 şi mai ales T28). Cel din urmă era o grozăvie de telefon – arăta şi arată chiar şi pentru anul 2008 foarte estetic. În plus, răspundeai la apeluri declanşând clapeta activă – un adevărat deliciu.

Ericsson T20 Ericsson T28

De partea celaltă, Nokia aveau şi ei două telefoane drăguţe: 8210 şi 8310. Nebunia s-a accentuat şi mai mult odată cu descoperirea codurilor secrete ce afişau informaţii care în mod normal nu puteau fi citite (exemplu, câte ore s-au vorbit pe telefon) sau care erau menite să facă anumite ajustări telefonului.

Nu în ultimul rând, Motorola impresionau în 1997 cu un telefon aterizat parcă din filmele S.F. – este vorba desigur de Motorola StarTAC – clamshell-ul de doar 88 grame care a dat apă la moara secătuită de imaginaţie a producătorilor asiatici.

Motorola StarTAC - sursă de inspiraţie pentru producătorii asiatici

Recunosc, sunt răutăcios şi subiectiv, dar în perioada anilor ’90 Samsung se situau undeva prin divizia B a campionatului de telefoane mobile, iar LG şi restul asiaticilor făceau încă experimente cu păpuşi ce se întorceau cu cheiţa. Culmea, la un an după aparţia elegantului Motorola StarTAC, hop şi Samsung cu un clamshell asemănător. Încă de pe atunci s-a conturat tendinţa producătorilor asiatici de a copia modele de succes europene şi americane. Acum au ajuns să se copieze chiar şi între ei.

În anii ’90, printre puţinii asiatici care au avut ceva de spus s-au numărat Sony. Telefoanele lor au primit laude în întreaga lume (ca de altfel toată gama lor de echipamente electronice), iar în 2001 şi-au unit forţele cu suedezii de la Ericsson pentru a crea telefoanele Sony-Ericsson, foarte apreciate în ziua de azi. Dacă îmi sugeraţi ceva de Panasonic, ei bine aceştia au avut o contribuţie mult prea mică la sfârşitul secolului XX, primul lor terminal fiind lansat în 1999.

Cei care au încercat marea cu degetul

Trebuie să precizez că în perioada anilor ’90, multe companii cu mai mult sau mai puţină experienţă în domeniul comunicaţiilor au început să producă telefoane mobile. Unele se descurcă binişor şi acum, în timp ce altele ne-au informat cu regret că nu mai pot continua. Lista arată cam aşa:

Sagem – francezii au telefoane bunicele de actualitate, dar nu prea prind la public;

Alcatel – la fel ca Sagem, doar că ale lor dispozitive ţintesc doar segmentul entry-level şi de aceea nici nu prea mai sunt băgate în seamă. A existat totuşi o perioadă glorioasă a Alcatel, undeva la începutul anului 2000, când s-au făcut remarcaţi cu modelele One-Touch, poreclite pe bună dreptate “gogoşari”;

Philips – olandezii specialişti în “lumini şi umbre” produc în continuare şi chiar dacă nu se ridică la nivelul marilor rechini, scot în fiecare an telefoane remarcabile.

Siemens – nemţii au fost deosebit de apreciaţi până în ultima zi a existenţei lor pe piaţa telefoanelor mobile. Au avut telefoane inovatoare şi idei bune, din păcate ceva s-a întâmplat (probleme financiare) şi au fost cumpăraţi de către BenQ. În prezent, aceştia îşi văd de treaba lor în Asia.

Bosch – au început promiţător în 1996, dar s-au stins repede în anul 1999. În ţara noastră s-au făcut cunoscuţi în special cu modelele Bosch 509 şi 909.

NEC şi Mitsubishi – prezenţa lor a fost slabă în Europa, iar în momentul de faţă se ocupă cu orice altceva în afară de telefoane.

Începuturile

Începuturile

Ca mai toate evenimentele majore (bune şi rele) ce au avut loc după data de 4 iulie 1776, telefonul mobil “s-a născut” în anul 1973 pe măreţul tărâm american, deşi diverse concepte, planuri şi prototipuri au existat încă de la începutul secolului XX. Culmea, inventatorii sunt chiar Motorola, companie care în prezent e pe cale să abandoneze divizia de telefoane.

Dr Martin Cooper În data de 3 aprilie 1973, Dr. Martin Cooper (unul dintre managerii companiei americane), a fost prima persoană pământeană care a iniţiat un apel de pe telefonul mobil. La capătul firului fictiv s-a aflat nimeni altul decât Joel Engel, marele său rival de la Bell Labs (actualii Alcatel-Lucent), o altă companie în căutarea revoluţionării tehnologiei. Discuţia pe care au avut-o nu a fost din păcate înregistrată, însă există zvonuri cum că Engel ar fi plâns cu lacrimi de crocodil la aflarea veştii. S-a liniştit însă repede şi împreună cu inginerii de la Bell Labs s-a concentrat pe dezvoltarea reţelelor de telefonie mobilă.

De atunci, s-a lucrat din greu la realizarea a tot felul de prototipuri, iar abia în 1983 a apărut primul telefon mobil destinat utilizatorului final (eu, tu şi restul lumii), aprobat de către FCC pentru comercializare. Acesta a fost Motorola DynaTAC (model 8000x) – un “obiect” privit cu suspiciune de neavizaţi, cu admiraţie de către persoanele pasionate de tehnologie.

Nu oricine îşi permitea însă acest telefon şi nu oricine era capabil să-l ţină în mână. Motorola DynaTAC (cunoscut drept şi telefonul lui Zack, din Saved by the Bell) costa 3995 $, măsura 330 mm lungime şi cântărea aproape 1 Kg (869 grame) – o cărămidă în toată regula. Puteai să vorbeşti la el maximum 30 de minute, iar timpul de stand-by cu greu atingea 8 ore. Nu mai zic că durata de încărcare a bateriei se ridica la 10 ore, mai mult decât autonomia. Acum, performanţele sale ne stârnesc reacţii ilare, dar să nu uităm că în cursa către ideal pornim întotdeauna de jos. Important este să existe acel început.

Motorola MicroTAC 9800x

În perioada 1983 – 1989 şi-au făcut simţită prezenţa cinci modele DynaTAC, dar la finele anului 1989 au fost înlocuite de către un terminal mult mai aspectuos şi performant, este vorba despre Motorola MicroTAC 9800x (TAC = Total Area Coverage). Acesta din urmă venea împreună cu un dock special de încărcare şi avea un design de tip “flip”, cu o clapetă “elegantă” ce acoperea tastatura. Cu ea deschisă, ajungea la 229 mm lungime, dar designul compact permitea purtarea telefonului în buzunar. Oricum, cele 303 grame (asta dacă optai pentru o baterie slim, subţire şi uşoară) cereau imperios nişte buzunare rezistente.

MicroTAC, telefonul reprezentativ al anilor ’80, a fost disponibil în şapte versiuni (modele) şi s-a vândut până în 1991, la preţuri cuprinse între 2495 $ şi 3495 $.

Fani Nokia şi nu numai, vă întrebaţi ce a făcut gigantul finlandez în perioada pionieratului telefoniei mobile? Ei bine, Nokia a produs echipamente de comunicaţii comerciale şi militare încă din anii ’60, însă primul lor telefon GSM (Nokia 1011) a fost lansat după nouă ani de la apariţia lui DynaTAC, în 1992. Despre Nokia 1011 se ştie că avea nişte dimensiuni agreabile (195x60x45 mm) spre deosebire de cărămizile Motorola. Funcţiona în banda de 900 Mhz, iar în agendă încăpeau maximum 99 de numere.

Nokia 1011

În anul 1994 a fost scos din producţie, fiind înlocuit de către Nokia 2100 – primul telefon Nokia care a venit cu celebrul ringtone Nokia Tune, dar şi primul terminal ce oferea transfer de date, fax şi mesaje SMS. Finlandezii sperau să vândă măcar 400.000 de modele, dar Nokia 2100 a depăşit toate aşteptările atingând uimitoarea cifră de 20 de milioane de terminale vândute în întreaga lume.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News