LEAGOO pregăteşte KIICAA MIX, un smartphone cu ecran „fără margini” la preţ sub 100 dolari

24.07.2017
LEAGOO pregăteşte KIICAA MIX, un smartphone cu ecran „fără margini” la preţ sub 100 dolari

Testat cu succes de Xiaomi prin modelul Mi MIX, conceptul de smartphone cu ecran edge-to-edge este preluat acum şi de alţi producători, competiţia ducând preţurile la un nivel mult mai accesibil pentru cumpărătorii de rând.

LEAGOO, un brand cunoscut aproape exclusiv prin oferta smartphone alcătuită din produse low-cost,  pregăteşte un trio de dispozitive bazate pe conceptul  “All-screen Design”, acoperind preţuri între 89.99 dolari şi 179.99 dolari.

Pregătită pentru lansare în luna august, seria LEAGOO KIICAA MIX prezintă un ecran de 5.5” (rată de aspect 18:9) şi tastă Home cu senzor biometric plasat la partea din faţă, respectiv sistem dual-camera pentru poze mai expresive care includ efecte de focalizare selectivă.

Modelul de top, LEAGOO KIICAA MIX cu preţ de 179 dolari, vine echipat cu 128GB memorie internă, chipset cu procesor octa-core şi 6GB memorie RAM. Versiunea mid-range cu preţ de 139.99 dolari păstrează procesorul octa-core, însă reduce memoria la 3GB RAM/32GB stocare. Opţiunea entry-level face însă trecerea la un chipset quad-core ajutat cu 2GB memorie RAM, respectiv 16GB memorie internă.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult