Lenovo lansează Moto G4 Plus, G4 Play şi E3 în România

Autor: Cătălin Niţu 25.10.2016
Lenovo lansează Moto G4 Plus, G4 Play şi E3 în România

Lenovo a adus pe piaţa din România trei noi dispozitive din gama Moto, care acoperă segmentele de piaţă entry level şi mid-range. Moto G4 Plus, G4 Play şi Moto E3 pot fi găsite deja în oferta magazinelor de specialitate şi ale operatorilor telecom, fiind listate la preţuri competitive. Toate sunt bazate pe sistemul de operare Android 6.0.1 Marshmallow, diferenţele între ele fiind evidente atunci când luăm în considerare performanţa oferită.

Moto G4 Plus este cel mai puternic dintre cele trei, fiind orientat către cei care îşi doresc un smartphone mid-range din gama superioară. Acesta vine echipat cu un display de 5,5” cu rezoluţie Full HD, chipset Snapdragon 617 octa-core la 1,5 GHz, 2 GB memorie RAM şi 16 GB spaţiu de stocare intern. Camerele foto de 16, respectiv 5 megapixeli vor asigura performanţă decentă pentru segmentul de preţ în care se încadrează, în timp ce acumulatorul de 3.000 mAh ar trebui să ofere autonomie decentă pentru cel puţin o zi de utilizare normală.

Tot în segmentul mid-range, însă pe o treaptă inferioară, intră şi Moto G4 Play. Acesta este realizat în jurul unui display de 5” cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) şi beneficiază de un chipset mai modest: Snapdragon 410 cu procesor quad-core la 1,2 GHz. Telefonul beneficiază de 1 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto principală de 8 megapixeli şi secundară de 5 megapixeli şi acumulator de 2.800 mAh.

În cele din urmă, Moto E3 va acoperi segmentul de piaţă entry-level din portofoliul Lenovo. Acest model împrumută câteva caracteristici de la G4 Play, precum display-ul HD de 5”, modulul de 1 GB RAM, camerele foto de 8 şi 5 megapixeli, cât şi acumulatorul de 2.800 mAh. Diferenţele notabile între cele două telefoane sunt chipset-ul quad-core MediaTek MT6735 la 1.0 GHz şi spaţiul de stocare intern de numai 8 GB. În consecinţă, camera foto poate să filmeze doar în rezoluţie HD (720p) la 30 de cadre pe secundă.

Moto G4 Plus va intra în oferta magazinelor la 1299 lei, G4 Play va putea fi cumpărat la abonament începând cu 39 euro, în timp ce Moto E3 va fi disponibil la abonament la preţul de 549 lei. În ciuda faptului că avem acum pe piaţă pe canal oficial destule smartphone-uri Lenovo din gama mid-range sub brandul Moto, compania chineză încă nu a adus modelele high-end Moto Z în România.