LG G Flex 2 review

LG G Flex 2 review
Software şi telefonie

Software şi telefonie

În ciuda faptului că vizual software-ul de pe LG G Flex 2 este aproape identic cu cel de pe LG G3, tranziţia de la Android 4.4 la 5.0.1 a adus de la sine o serie de probleme. Deşi există posibilitatea ca problemele întâmpinate în utilizare să fie datorate faptului că am primit o variantă de referinţă şi nu telefonul final care se găseşte în magazine, experienţa de utilizare a avut de suferit pe toată durata testării.

Problemele nu sunt deloc majore şi pot fi corectate printr-un update de dimensiuni mici, însă alăturate performanţei limitate a procesorului în anumite condiţii, acestea pot scădea puţin din entuziasmul iniţial faţă de acest dispozitiv. Widget-ul principal SmartNotice refuză uneori să pornească şi alteori dispare fără avertizare, de câteva ori telefonul s-a resetat fără motive evidente, iar funcţia de trezire a ecranului cu două atingeri succesivă poate duce la câteva situaţii neplăcute.

Acestea sunt însă doar mici neajunsuri. Totuşi, în momentul redactării acestui articol nu existau actualizări software care să le corecteze. Faptul că matricea capacitivă a ecranului este tot timpul activă este probabil cea mai deranjantă funcţie a lui G Flex 2. Atingeri accidentale în buzunar pot activa display-ul, iar faptul că poţi debloca ecranul cu o glisare în orice direcţie devine o problemă. Pentru a evita pornirea aplicaţiilor fără intenţie, apelări din greşeală şi declanşarea camerei în buzunar, este recomandată o parolă pentru deblocare, o funcţie pe care nu mulţi o îndrăgesc.

Probabil că interfaţa este de vină şi pentru deschiderea lentă a notificărilor. Uneori, după selectarea unei notificări din ecranul de blocare şi glisarea aferentă comenzii de deschidere, eşti întors în meniul principal şi abia după câteva secunde este deschisă aplicaţia dorită.

Acum că am trecut în revistă aspectele negative, trebuie să trecem la părţile pozitive. LG a integrat atât de multe funcţii utile în interfaţa sa proprietară, încât cu greu poţi găsi ceva care să lipsească. Spaţiul de notificări include butoanele obişnuite pentru setări rapide, funcţia Qslide pentru mini-aplicaţii, luminozitate şi volum, cât şi widget-uri proprietare precum acces rapid la funcţia Quick Remote. Poţi astfel controla dispozitive cu ajutorul port-ului infraroşu printr-un simplu gest de sus în jos, care oferă acces şi la notificări.

LG Health, componenta de monitorizare a efortului depus de utilizator este o funcţie foarte plăcută, întrucât înregistrează automat statistici despre efortul depus. Accesul la ecranul LG Health se face prin glisarea în partea din stânga a meniului principal şi nu este deloc intruzivă. Poţi să îţi vezi de treabă fără a fi bombardat constant de notificări şi alte mesaje din partea ei. Aceasta oferă grafice detaliate despre activitatea utilizatorului şi oferă posibilitatea de a stabili obiective de calorii consumate în fiecare zi. Deşi acurateţea sa nu este perfectă, îţi poţi face o idee despre distanţa pe care o parcurgi în fiecare zi şi cantitatea de calorii pe care o arzi în funcţie de efortul depus.

O noutate faţă de G3 este noua funcţie de „peek”, atunci când ecranul este blocat. Poţi în orce moment să glisezi de jos în sus pe ecran atunci când acesta este oprit pentru a verifica ora, starea telefonului (baterie, semnal, WiFi), cât şi notificările primite între timp. Deşi nu este o funcţie atât de importantă, aceasta poate fi foarte utilă şi poate duce la conservarea bateriei.

Din fericire, performanţa în meniuri este clar îmbunătăţită faţă de cea oferită de G3 anul trecut. Nu am întâlnit probleme cu navigarea paginilor, cu deschiderea setărilor sau cu animaţiile redate. Se pare că trecerea la Android 5.0.1 a dus la redarea elementelor animate la o calitate superioară.

Componenta de telefonie este simplă şi deloc remarcabilă. Fiecare contact poate fi reapelat cu o simplă apăsare pe butonul verde, în timp ce apăsarea contactului în sine deschide întreaga listă de detalii despre respectiva persoană. Difuzorul principal oferă un volum peste medie, fiind necesară scăderea volumului pe la 70% pentru a nu deranja persoanele din jur. De asemenea, volumul difuzorului extern de pe spate este foarte ridicat, iar forma curbată a telefonului împiedică acoperirea sa atunci când telefonul este poziţionat pe o suprafaţă plată.

Semnalul în Bucureşti a fost întotdeauna stabil. Telefonul a afişat constant patru sau cinci linii de acoperire, iar apelurile au oferit o calitate audio ridicată. Microfoanele de eliminare a zgomotului de fundal îşi fac treaba excelent, sunetul redat pe partea celaltă a apelului fiind foarte clar.

 

Părţi pozitive

Design elegant şi confortabil în utilizare
Performanţă ridicată
Cameră foto excelentă
Capac rezistent la zgârieturi

Părţi negative

Software problematic
Procesorul se încălzeşte excesiv
Performanţa foto cu blitz

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult