LG G Flex: ecran curbat de 6″, Snapdragon 800 şi capac posterior care se repară singur

LG G Flex: ecran curbat de 6

La începutul acestei luni, LG a anunţat că a demarat producţia de masă pentru ecranele flexibile şi bateriile curbate. După ce Samsung a lansat Galaxy Round, primul lor telefon cu ecran curbat şi panou flexibil, zvonurile conform cărora LG nu este departe de o lansare similară nu au întârziat să apară. Aceste zvonuri au fost confirmate ieri, când G Flex a fost anunţat oficial.

Sosit ceva mai repede decât se zvonea, noul telefon G Flex de la LG oferă un ecran curbat, acesta folosind însă o curbură cu axă orizontală asemănătoare celei oferite de vechile modele Nexus S şi Galaxy Nexus în locul curburii cu axă verticală a modelului lansat de rivalii Samsung.

Noul LG G Flex oferă un ecran masiv cu o diagonală de 6”, însă acesta oferă doar o dezamăgitoare rezoluţie de 1280 x 720 pixeli. Trebuie remarcat faptul că LG, care este un producător important şi un susţinător constant al ecranelor IPS, a ales de data aceasta un panou OLED care se remarcă prin substratul de plastic folosit în locul sticlei si matricea RGB de subpixeli.

Dincolo de rezoluţia ecranului, noul LG G Flex oferă ceea ce ne-am aştepta de la un model de vârf, adică un cip Qualcomm Snapdragon 800, 2 GB de memorie RAM, 32 GB de memorie internă extensibilă, Wi-Fi 802.11ac, o baterie cu o capacitate de 3500 mAh şi o cameră foto cu senzor de 13 MP.

LG G FLex are dimensiuni frontale de 160.5 x 81.6 milimetri şi o grosime care variază între 7,9 şi 8,7 milimetri, greutatea de 177 de grame fiind bună pentru un model atât de mare. Carcasa preia elementele de design remarcate la modelul G2, cum ar fi butoanele de volum sau Power/Lock amplasate pe capacul posterior, iar spatele este acoperit cu un material care se reface singur după zgârieturi.

LG nu a specificat ce materiale a folosit, pe piaţă existând deja soluţii ceramice sau plastice cu proprietăţi auto-regeneratoare, însă a afirmat că terminalul va fi capabil să se refacă singur în decurs de câteva minute după apariţia zgârieturilor inerente unei utilizări obişnuite.

Telefonul va rula la lansare Android 4.2.2, pe lângă opţiunile software obişnuite de la LG adăugându-se şi un mod de lucru cu două ferestre, acces la galeriile media direct din Lock Screen şi o utilizare mai bună a LED-ului din butonul Power/Lock, care va semnaliza declanşarea întârziată sau focalizarea şi apelurile repetate nepreluate venite de la o persoană.

Din nefericire, zvonurile care susţineau disponibilitatea redusă a produsului au avut dreptate: LG a anunţat că acest model va fi lansat pe piaţa sud-coreeană, însă nu a dezvăluit nimic despre o posibilă lansare în alte regiuni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News