LG G Flex: gigantul puternic şi flexibil

Autori: Dorian Prodan, Liviu - Andrei Mihai 11.02.2014
LG G Flex: gigantul puternic şi flexibil

Atingerea stadiului producţiei de masă pentru ecranele flexibile a fost unul dintre paşii importanţi făcuţi de producătorii de ecrane în cursul anului trecut, de aceste noi soluţii putându-se bucura producătorii de televizoare, telefoane sau din orice alt domeniu în care rigiditatea a limitat până acum creativitatea. Printre primele produse care au profitat de acest progres se numără şi telefoanele Samsung Galaxy Round şi LG G Flex. Ultimul dintre acestea a ajuns în mâinile noastre şi vom încerca să analizăm nu doar calitatea primului telefon-gigant de la LG care atinge bariera de 6”, ci şi utilitatea unui telefon curbat şi flexibil.

Construcţie şi design

Privit în ansamblu, noul G Flex de la LG nu se depărtează foarte mult de linia generală a vârfului de gamă G2. La fel ca acesta, G Flex foloseşte o carcasă perfect simetrică, un design minimalist şi acelaşi sistem de control Rear Key cu tastele amplasate pe partea posterioară. Analiza detaliată ne spune însă o altă poveste.

Partea frontală a terminalului este extrem de simplă, sub folia de sticlă Gorila Glass 2 fiind amplasate ecranul, LED-ul de semnalizare, setul de senzori frontali şi camera pentru apeluri video. După cum se remarcă, nici G Flex nu oferă butoane dedicate capacitive, singurele elemente distincte în această zonă fiind grila subţire a căştii şi sigla LG. Ecranul este încastrat într-o ramă subţire din material plastic care se prelungeşte pe muchiile laterale, acesta fiind continuată de capacul posterior nedetaşabil.

LG G Flex - un design simplu asemănător celui oferit de G2

Deoarece butoanele sunt poziţionate pe capacul posterior, detaliile ramei laterale sunt reduse la minimum şi includ doar perforaţiile microfoanelor din partea superioară si inferioară, conectorii audio jack şi Micro USB din partea inferioară şi discretul locaş cu tăviţă pentru cartela Micro SIM care este amplasat în partea stângă.

LG G Flex - conectorii audio şi MicroUSB din partea de jos a carcsei

LG G Flex - o ramă laterală fără prea multe detalii

Acoperit cu o peliculă rezistentă la zgârieturi gri-albăstruie, de a cărei prestaţie ne vom ocupa în cadrul secţiunii următoare, capacul posterior diferă mult de cel remarcat la modelul G2. Mai întâi de toate, materialul oferă o priză mult mai bună în mână şi rezolvă una dintre deficienţele care ne-au deranjat la telefonul LG G2, însă acesta a rămas la fel de sensibil la amprente.

LG G Flex - capacul lucios este o capcană pentru amprente

În al doilea rând, blocul de butoane Rear Key a fost refăcut şi este mult mai plăcut de utilizat. Atunci când am testat telefonul G2, m-am plâns că butoanele posterioare sunt destul de greu de nimerit şi prea uşor de confundat. Se pare că nu am fost singurul care s-a plâns de acest lucru, implementarea Rear Key de pe G Flex amplasând butoanele pentru controlul volumului în nişte mici concavităţi care le fac mai uşor de sesizat, butonul Power/Lock devenind şi el totodată mai bine reliefat şi mai uşor de descoperit doar prin contact tactil. Capacul din spate mai oferă difuzorul extern, care nu este însă atenuat datorită formei atipice a terminalului, obiectivul camerei foto şi, simetric cu bliţ-ul, un senzorul infraroşu.

LG G Flex - blocul de taste Rear Key este mai bine proiectat decât la G2

Fiind vorba de un telefon cu ecran de 6”, dimensiunile acestui telefon sunt respectabile şi este evident că putem vorbi cu greu de un telefon comod de utilizat. Deoarece marginile superioare şi inferioare ale terminalului sunt însă reduse iar rama laterală a ecranului este îngustă, dimensiunile sunt ceva mai mici decât cele ale unui telefon cu ecran comparabil precum Ascend Mate sau Lumia 1520, iar greutatea de numai 177 de grame este şi ea foarte bună pentru această clasă. Forma terminalului nu mai este atât de bună ca cea a modelului G2 din cauza mărimii, însă marginile curbate şi spatele convex îl fac să se muleze suficient de bine în mână şi să fie la fel de plăcut de utilizat ca One Max, un alt exemplu de design reuşit pentru un telefon din clasa gigant.

LG G Flex - camera frontală, LED pentru iluminare şi senzori

Curbat, flexibil şi rezistent la zgârieturi

Ideea de a produce un telefon cu ecran curbat care ar trebui să ofere o ergonomie superioară nu este nouă, cititorii amintindu-şi probabil că şi terminalele Nexus S şi Galaxy Nexus au folosit acest truc de design. La vremea aceea, ecranele flexibile nu erau însă disponibile, iar producătorul a trebuit să se mulţumească doar cu utilizarea unui ecran protector curbat, o soluţie limitată tehnologic deoarece capetele mai groase din sticlă măresc greutatea şi distorsionează imaginea.

Prima problemă atacată de ecranele curbate vizează ergonomia. Dacă veţi mişca în aer degetul mare, veţi observa că traiectoria vârfului acestuia este o linie curbă deoarece acesta flexează în jurul unui singur punct de sprijin. O soluţie probabil inutilă în cazul unui telefon mic, ecranul curbat aduce un profil care se mulează mai bine pe anatomia umană în cazul suprafeţelor mari precum cea a modelului de faţă. Ergonomie mai bună se remarcă şi în timpul convorbirilor, forma concavă a părţii frontale aducând microfonul mai aproape de gură şi atingând mai rar pomeţii obrajilor.

A doua problemă atacată de ecranele curbate este cea a unghiurilor optime de vizualizare. Pe măsură ce suprafaţa unui ecran devine tot mai mare, şi unghiurile din care privim marginile acestuia deviază tot mai mult de la perpendiculară, ceea ce poate afecta calitatea imaginii prin scoaterea la iveală a diverselor probleme tehnice precum reflexivitatea suprafeţei de sticlă protectoare sau variaţia saturaţiei si luminozităţii panoului din spatele ei.

Am început acest test cu scepticism, însă după o săptămână de utilizare consider că ecranul curbat este mai mult decât un simplu truc ieftin de marketing. Cel mai mult am fost atras de ergonomia îmbunătăţită, care s-a simţit din plin în cazul unui ecran mare pe care este mai greu de ajuns la ultimul rând de pictograme sau la Notification Center. Aceste impresii sunt, bineînţeles, subiective, şi poate că nu vor rezona cu impresiile utilizatorilor care vor testa telefonul într-un showroom. Personal, consider că această curbură a ecranului nu este o caracteristică importantă pe care aş urmări-o la un telefon mobil, însă dacă voi fi pus vreodată să aleg între două terminale identice care diferă doar prin curbura ecranului, probabil că l-aş alege pe cel curbat.

Cei care au citit ştirile despre G Flex s-au întrebat, în mod justificat, de ce ar avea nevoie de un telefon flexibil. Cel puţin în cazul de faţă, această flexibilitate nu trebuie tratată ca o noutate de sine stătătoare, ci doar ca o soluţie tehnică menită să protejeze integritatea telefonului. Dacă aţi uitat vreodată un telefon pe podea sau pe masă şi cineva s-a aşezat pe el, probabil că vi s-a conturat deja în minte efectul acestei forţe asupra unei carcase curbate. Ceea ce în cazul unui telefon plat s-ar solda doar într-un caz nefericit cu un ecran crăpat, în cazul de faţă ar duce iremediabil la un telefon rupt în două.

LG G Flex - un telefon flexibil

LG nu a oferit prea multe detalii despre modul în care a obţinut această flexibilitate, dar noile sale baterii, combinate cu un PCB mic amplasat în partea superioară, un ecran flexibil şi o poziţionare bine calculată a celorlalte componente interne au permis realizarea unui telefon suficient de rezistent pentru a suporta tratamentul de mai jos.

Această decizie de design are însă şi câteva aspecte negative. Dacă terminalul stă bine în mână sau atunci când este ţinut la ureche, acesta pare cam voluminos atunci când este ţinut în buzunar. În plus, dacă obişnuiaţi să folosiţi telefonul aşezat pe masă şi eventual să şi tastaţi pe ecranul lui, acest lucru va deveni exasperant deoarece G Flex se va mişca tot timpul.

În final, nu trebuie să uităm de carcasa rezistentă la zgârieturi care se reface singură. LG nu a specificat ce materiale a folosit, pe piaţă existând deja soluţii ceramice sau plastice cu proprietăţi auto-regeneratoare care sunt folosit începând cu foliile de protecţie pentru telefoanele mobile şi terminând cu lacurile auto precum Nissan Scratch Shield. Am încercat sa zgâriem uşor carcasa telefonului cu capătul rotunjit al unei agrafe de birou, iar urmele s-au estompat uşor în câteva minute devenind aproape invizibile. Orice alt corp mai aspru a provocat însă urme care nu au mai dispărut, protecţia LG fiind bună doar pentru protecţia împotriva uzurii comune şi nefiind vreo soluţie-minune care să repare efectele neglijenţelor flagrante.

Ecran, hardware, specificaţii, autonomie

Compania LG obişnuieşte de foarte multă vreme să folosească doar panouri IPS pe telefoanele sale de vârf, însă designul curbat şi flexibil a obligat-o în acest caz să folosească nou dezvoltatul său panou P-OLED. Lipit pe un strat din material plastic în locul tradiţionalei sticle, ecranul AMOLED a fost curbat la o rază de 700 milimetri şi lipit apoi de un strat curbat de Gorilla Glass 2, acesta din urmă fiind suficient de subţire încât să poată rezista la torsiune fără să se crape. Ecranul de pe G Flex nu foloseşte o tehnologie In-Cell, însă digitizorul şi panoul protector sunt suficient de subţiri pentru a nu crea refracţii deranjante din unghiuri extreme de vizualizare.

LG G Flex - un panoul AMOLED de bună calitate...

La fel ca în cazul oricărui alt panou AMOLED de bună calitate, nivelul de negru este perfect, contrastul este excepţional, unghiurile de vizualizare sunt ample iar culorile sunt saturate. Cei care preferă o paletă coloristică ceva mai apropiată de realitate au la dispoziţie un profil de culoare „Natural”, care mai reduce din agresivitatea culorilor. Luminozitatea maximă este bună, însă vizibilitatea în lumina solară este mediocră.

LG G Flex - ...dar cu o rezoluţie dezamăgitoare

Problema cea mai mare a ecranului de pe LG G Flex este însă rezoluţia. Un panoul HD de 6” oferă o densitate de numai 245 ppi, care este modestă oricum am lua-o, iar în cazul unui telefon de vârf cu un preţ piperat, aceasta devine de-a dreptul dezamăgitoare. Din fericire aveam de-a face cu o matrice RGB, însă rezultatul este oricum doar parţial satisfăcător deoarece pixelii sunt vizibili cu ochiul liber pe elementele grafice şi mai ales în cazul textului.

La fel ca aproape toate telefoanele Android din gama superioară lansate în ultimele şase luni, LG G Flex foloseşte o platformă Qualcomm Snapdragon 800 (MSM8974). Performanţele acestui cip sunt deja arhicunoscute şi pun G Flex în aceeaşi ligă cu Xperia Z1, Galaxy Note 3, Nexus 5 sau G2, trebuind să remarcăm totuşi aceeaşi problemă pe care am sesizat-o şi la precedentele modele LG testate: rezultatele 3D sunt uşor inferioare mediei implementărilor rivalilor din motive neclare.

  • Ecran: 6”, AMOLED, 1280 x 720 pixeli, Gorilla Glass 2
  • Sistem de operare: Android 4.2.2
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 800 (MSM8974)
  • Procesor: Krait 400, quad-core, 2,26 GHz
  • Procesor grafic: Adreno 330
  • RAM: 2 GB
  • Memorie: 32 GB (5,5 GB ocupaţi)
  • Card: nu
  • Date: HSDPA, HSUPA, LTE-A
  • WiFi: 802.11 a/b/g/n/ac
  • Bluetooth: 4.0
  • USB: microUSB
  • Cameră foto: 13 MP, F/2.4, focalizare în 9 puncte
  • Filmare video: UHD, 30 fps, 1080p, 30/60 fps
  • Cameră frontală: 2,1 MP
  • Baterie: 3500mAh
  • Dimensiuni: 160,5 x 81,6 x 8,7 mm
  • Greutate: 177 grame
  • Altele: NFC, Miracast, Wi-Fi Direct, Micro SIM

Combinată cu optimizările de Power Management foarte bune făcute de LG, bateria cu o capacitate de 3500 mAh a strălucit. Într-un regim mediu de utilizare, care a implicat utilizarea conexiunilor Wi-Fi şi 3G timp de câte 8 ore zilnic, vreo 5 conturi pentru diferite servicii cu push şi un total de aproape 8 ore de screen time, LG G Flex a atins 50 de ore de autonomie, una dintre cele mai bune prestaţii întâlnite până acum.

Software şi telefonie

Deoarece software-ul LG nu a făcut mari progrese semnificative de la versiunea prezentată mai pe larg odată cu terminalul G2, vom aminti doar puţinele îmbunătăţiri apărute în plus. Pe lista acestora figurează integrarea Box nativă, care se adaugă celei Dropbox, opţiunea de ascundere a butoanelor tactile în cadrul aplicaţiile dorite, un mod de lucru cu două ferestre, mai multe gesturi pentru control, o temă de interfaţă nouă şi opţiunea One Hand Operation. Implementată şi de alţi producători de telefoane-gigant,

One Hand Operation oferă tastaturi numerice sau QWERTY de dimensiuni mai mici care pot fi deplasate spre stânga sau dreapta şi sunt mai uşor de utilizat cu o singură mână, inedită fiind posibilitatea deplasării şi a butoanelor tactile din System Bar.

Modulul de telefonie din precedentul model de vârf G2 a fost cam dezamăgitor, însă LG a reuşit să corecteze deficienţele acestuia. Casca are o fidelitate bună şi un nivel audio ridicat, în timp ce perechea de microfoane oferă un noise-cancelation eficient şi oferă o fidelitate foarte bună. Aceste componente sunt completate de un difuzor extern gălăgios, un motor pentru vibraţii puternic şi excelentul sistem de semnalizare vizuală de la G2. Compus din micul LED frontal şi LED-ul de mari dimensiuni ascuns în butonul Power/Lock de pe spate, acesta nu permite particularizarea culorilor, dar măcar se foloseşte bine de spectrul lor RGB pentru a diferenţia vizual diferitele clase de notificări.

Captură foto şi video

LG a ales pentru modelul G Flex un senzor foto cu o rezoluţie de 13 MP secondat de un obiectiv cu diafragmă F/2.4, o listă de specificaţii similară cu cele oferită de modelul G2, dar de pe care a dispărut acum stabilizarea optică. Imaginile capturate oferă culori cu saturaţie naturală plăcută, contrast bun, white balance corect şi un nivel bun al detaliilor. Se remarcă îmbunătăţirea algoritmilor software de noise reduction faţă de cei implementaţi la G2, aceştia reuşind să atenueze simţitor zgomotul de imagine inerent unui senzor mic cu o rezoluţie atât de mare fără a pierde însă decât detaliile fine ale obiectelor îndepărtate. Telefonul nu are un mod macro dedicat, însă acesta oferă o captură rezonabilă de la o distanţă de circa 5-6 centimetri. Lipsa unui stabilizator optic face ca prestaţia în lumină slabă să fie mediocră din cauza nivelului mare de zgomot şi a timpilor de expunere prea ridicaţi.

Captura video se remarcă prin apariţia înregistrării la o rezoluţie UHD de 3840 x 2160 pixeli. Ca şi G2, şi G Flex oferă o înregistrare video Full HD la 30 sau 60 de cadre pe secundă cu o calitate bună şi un număr stabil de cadre pe secundă, fidelitatea mediocră a semnalului audio de la modelul anterior fiind însă simţitor îmbunătăţită. Captura UHD foloseşte un bitrate cam mic şi deloc promiţător de 30 Mbps, însă rezultatul este foarte bun. Rezoluţia de patru ori mai mare aduce o îmbunătăţire simţitoare a nivelului de detalii, stabilitatea numărului de cadre pe secundă este excelentă iar spaţiul de stocare consumat este la fel de mare ca cel necesitat de captura 1080p/60 şi cu doar 50 de procente mai mare decât cel cerut de clasicul 1080p/30.

Captură din fluxul video UHD

Mostră captură video 1080p/30 (ZIP, 122 MB)
Mostră captură video 1080p/60 (ZIP, 172 MB)
Mostră captură video UHD/30 (ZIP, 191 MB)

Aplicaţia de captură foto se remarcă prin focalizarea în 9 puncte, o opţiune neobişnuită pentru o cameră foto de telefon mobil, şi opţiunea de focalizare manuală, foarte utilă mai ales în cazul pozelor macro. Paleta de opţiuni este bogată, LG G Flex oferind captură în rafală, Best Shot, Panorama (cu rezoluţie scăzută), Panorama 3D (o clonă de Photosphere cu aceleaşi probleme de îmbinare a cadrelor), un HDR foarte bun şi o captură foto duală, care vă permite să folosiţi concomitent şi camera frontală de 2 MP dar care limitează rezoluţia capturii la 720p.

Redare media şi GPS

Spre deosebire de G2, care a avut un amplificator audio de foarte bună calitate. G Flex nu pune accentul pe acest capitol. Chiar dacă nu se laudă cu prea multe, G Flex oferă o redare audio de bună calitate cu distorsiuni insesizabile, răspuns bun în frecvenţă şi fidelitate mai mult decât onorabilă, chiar şi volumul scăzut remarcat la G2 sau Optimus G fiind uşor îmbunătăţit. Căştile oferite în pachet au o construcţie bună şi un aspect elegant, însă calitatea lor este modestă.

Aplicaţia software Music oferă sortarea muzicii după artist, album sau gen, răsfoirea directoarelor, integrare DLNA, suport Box şi Dropbox, liste de redare, un egalizator cu şapte benzi şi un timer pentru oprirea redării. Din fericire, LG a avut inspiraţia să refacă interfaţa grafică a acestei aplicaţii şi sa abandoneze vechile texturi argintii în favoarea unui mediu negru mai sobru. O opţiune interesantă a interfeţei LG este micul meniu care apare când cuplăm căştile, acesta oferind legături către aplicaţiile Music, Videos, YouTube sau Phone, dar, opţional, şi către oricare alt program instalat.

LG oferă două aplicaţii pentru redarea video. Produsul de bază este binecunoscutul player LG, acesta oferind o bogăţie de opţiuni şi un suport bun pentru codec-uri. Aplicaţia oferă suport pentru H.264, DivX, Xvid, MPEG-4 (şi versiune mai vechi ale acestuia precum Div3), VC-1, WMV şi Flash Video, coloanele sonore suportate fiind AAC, MP3, WMA şi AC3 . Ca de obicei, suportul DTS lipseşte.

Aplicaţia permite afişarea subtitrărilor, oferind  suport Unicode compatibil cu diacriticele româneşti şi opţiunea de schimbare a culorii fontului. Pe lista de facilităţi utile mai găsim captura de ecran, integrarea DLNA, Wi-Fi Direct, Box sau Dropbox şi controlul vitezei de redare. O opţiune foarte interesantă este zoom-ul care permite urmărirea zonei selectate iniţial, aceasta funcţionând neaşteptat de bine cu feţele umane şi făcând derulări rapide prin imagine pentru a menţine subiectul ales în cadru.

Cea de-a doua aplicaţie, QuickTheater, este o galerie media pentru imagini, filme şi YouTube care funcţionează doar în modul orizontal şi încearcă să fructifice avantajele unui ecran curbat în această poziţie fără a aduce însă nimic semnificativ în plus.

Modulul GPS a fost şi el progrese simţitoare de la implementarea văzută pe G2. Acesta oferă un nivel al semnalului foarte bun, carcasa mai mare oferind un spaţiu mai generos pentru antene şi cu interferenţe mai reduse, viteza de achiziţie asistată la rece este ridicată iar precizia este surprinzător de bună.

Concluzii

LG G Flex ar putea părea la o primă vedere doar o încercare de fructificare rapidă a agitaţiei născute în jurul ecranelor flexibile. Acesta se dovedeşte a fi însă un produs bine gândit, care profită de acest salt tehnologic pentru a-i oferi acestui terminal-gigant o carcasă cu ergonomie superioară. Bazat pe o platformă hardware puternică, G Flex o completează cu un software rapid şi complex, o autonomie excelentă, o cameră foto bună, redare media completă şi o construcţie de bună calitate, mergând astfel pe urmele lui G2 şi îmbunătăţind câteva deficienţe ale acestuia. Singura dezamăgire reală este ecranul, rezoluţia acestuia fiind mult prea mică pentru un telefon cu astfel de pretenţii si cu un preţ piperat de 2900 de lei.

Părţi pozitive

Platformă hardware
Ergonomie şi greutate (pentru clasa gigant)
Redare media
Cameră foto/video
Software rapid şi complex
Autonomie excelentă

Părţi negative

Rezoluţia ecranului
Forma curbată îl face voluminos în buzunare
Captura low-light slabă
Carcasa este un magnet pentru amprente