LG G7 Neo, clonă high-end pentru iPhone X?

07.03.2018
LG G7 Neo, clonă high-end pentru iPhone X?

Deşi în mod cert, nu toţi utilizatorii şi-ar fi dorit acest lucru, majoritatea producătorilor de telefoane inteligente s-au aliniat noului trend dictat de Apple, preluând designul cu ecran decupat la partea de sus pentru mai toate dispozitivele pregătite de lansare în cursul acestui an.

Având în vedere succesul modest avut în ultima perioadă, decizia de a lăsa pe plan secund originalitatea în favoarea unei reţete deja testată de alţi producători este de înţeles pentru un jucător de mai mică anvergură. Da, liderii pieţei Apple şi Samsung îşi pot permite aroganţa de a stabili propriul trend, însă pentru restul producătorilor succesul poate depinde de alinierea la trendul cel mai puternic, originalitatea fiind rezumată la variaţii mai mult sau mai puţin reuşite ale designului de bază. Departe de a mai fi o jignire, eticheta de „clonă” poate fi ataşată majorităţii produselor smartphone de anul acesta, iar asta nu e neapărat un lucru bun.

În cazul de faţă, LG G7 Neo pare o încercare reuşită, iar configuraţia de nivel high-end îl recomandă drept una dintre cele mai puternice clone iPhone X de pe piaţă. Din fericire LG a păstrat designul clasic pentru partea din spate, optând doar pentru gruparea pe verticală a celor două camere foto. Mai jos, găsim tradiţionala tastă Power cu senzor de amprente încorporat. Spre deosebire de iPhone X, G7 Neo păstrează designul cu margini curbate şi la partea din spate.

La interior, noul flagship LG preia chipsetul Snapdragon 845 folosit de Galaxy S9, ajutat cu 6GB memorie RAM. În funcţie de buget, spaţiul de stocare intern ar putea urca până la 128GB. Piesa de rezistenţă este ecranul de 6” cu rezoluţie 3120×1440 pixeli, decupat la partea de sus, însă mai puţin decât modelul livrat de Apple.

Din păcate, pentru imagini de prezentare reale şi lista completă cu specificaţii va trebui să aşteptăm evenimentul oficial de lansare.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult