LG G7 va face parte din seria „ThinQ”. Design-ul „neconfirmat” nu impresionează

10.04.2018
LG G7 va face parte din seria „ThinQ”. Design-ul „neconfirmat” nu impresionează

LG nu a ţinut existenţa unui noul smartphone de top un secret, vorbind în public despre acestea de câteva luni bune. De altfel, noul LG G7 a fost amânat câteva luni bune pentru a putea fi proiectat de la zero, acesta urmând să ofere un design complet nou şi integrare cu sistemul de inteligenţă artificială ThinQ, care a debutat în urmă cu două luni la Mobile World Congress pe LG V30S ThinQ. Se pare însă că noul G7 va păstra numele ThinQ, acesta fiind brandul care va fi folosit de acum înainte pe toate dispozitivele cu AI ale companiei coreene.

În ciuda faptului că LG nu îşi dezvoltă propriul asistent virtual, ThinQ va folosi Google Assistant pentru a asigura funcţii bazate pe inteligenţă artificială în mai multe componente ale software-ului de pe smartphone-urile sale. V30S a beneficiat de îmbunătăţirea fotografiilor folosind ThinQ, iar alte funcţii Ai vor fi folosite în interacţiunea dintre dispozitivele inteligente din casă.

Compania a confirmat că noul „smartphone din seria G” va fi un telefon ThinQ, ceea ce sugerează că va purta numele LG G7 ThinQ. Cu această ocazie a fost confirmată şi prezentarea dispozitivului de pe data de 2 mai, în cadrul unui eveniment care va avea loc în New York. Având în vedere cât de aproape de lansare este dispozitivul, există şanse foarte mici ca design-ul să fie foarte diferit faţă de cel pe care l-am întâlnit în imaginile care au ajuns pe internet în ultimele câteva zile.

Vorbim despre un smartphone cu ecran FullView, decupat în partea de sus, dar care are în continuare ramă destul de groasă deasupra şi sub display. Din faţă, telefonul seamănă mult cu un Galaxy S8 sau S9, dar cu ecran decupat, o decizie de design foarte ciudată. Ecranul pare să fie curbat la margini, colţurile ecranului rotunjite, iar sistemul dual camera de pe spate este poziţionat central cu orientare pe verticală. Senzorul de amprentă este poziţionat sub camere.

LG pare să fi investit mult timp în dezvoltarea lui LG G7 ThinQ, însă acesta ar putea fi lansat puţin cam târziu pentru a mai concura cu modelele lansate în această primăvară, mai ales când luăm în considerare că telefoanele LG din ultimele câteva luni au fost lansate la preţuri foarte mari (V30 şi V30S în special).

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult