LG va muta și mai mult din producția smartphone la partenerii ODM, tăind astfel din costuri

08.12.2020
LG va muta și mai mult din producția smartphone la partenerii ODM, tăind astfel din costuri

Potrivit informațiilor preluate de Reuters, LG plănuiește să externalizeze mare parte din producția smartphone către parteneri ODM, folosind încasările obținute prin licențierea imaginii de brand pentru a-și salva business-ul de telefoane mobile.

Călcând pe urmele rivalului HTC, LG va încerca să acopere pierderile diviziei Mobile externalizând o parte din producția smartphone pentru segmentul low-end și mid-range. În noua formulă de organizare, compania sud-coreeană speră să poată concura mai bine pe segmentul high-end, concentrând resursele disponibile pe dezvoltarea și mentenanța unui portofoliu mai restrâns de produse, dar mai competitiv.

Vestea apare după mai mulți ani în care activitatea diviziei LG Mobile s-a desfășurat cu pierderi financiare constante, acoperite prin direcționarea de fonduri de la alte ramuri mai profitabile ale companiei.

lg velvet 4g

Cândva, un nume de referință alături de Samsung, LG nu se mai regăsește acum nici măcar în Top 5, clasamentul fiind dominat de producători chinezi precum Huawei, Xiaomi și Oppo.

Totuși, dacă pe segmentul low-end nu contează prea mult dacă smartphone-urile semnate de LG vin sau nu din fabricile proprii, acest detaliu ar putea să-i deranjeze pe cumpărătorii cu buget mediu, mai ales dacă practica folosită începând cu luna octombrie vine și cu alte dezavantaje. Dependent tot mai mult de relația cu partenerii ODM, LG nu va putea impune la fel de ușor o diferențiere clară a brandului prin trăsături de design și dotări care nu se regăsesc la competiție, în timp, pierzând și mai mult din competitivitate.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult