Marathon M4, un smartphone cu acumulator de 5000 mAh, optimizat pentru autonomie record

Marathon M4, un smartphone cu acumulator de 5000 mAh, optimizat pentru autonomie record

Gionee, un producător binecunoscut în piaţa chineză, este pe cale să lanseze o întreagă serie de telefoane cu Android având ca trăsătură principală autonomia mult peste medie, obţinută folosind unul sau mai mulţi acumulatori de capacitate generoasă.

După ce am aflat despre top-ul de gamă, modelul Gionee M5 echipat cu doi acumulatori funcţionând în configuraţie hot-swap, surse neoficiale scos la iveală şi varianta sa accesibilă, modelul Gionee M4 prevăzut cu un singur acumulator gigant, de 5000 mAh.

Succesor pentru modelul Marathon M3 lansat în toamna anului trecut, noul M4 va fi oferit în carcasă metalică şi echipat cu un ecran de 5˝ suportând rezoluţie 720p. Deşi incompletă, lista specificaţiilor menţionează o cantitate de 1.5 GB memorie RAM, indicând o configuraţie de nivel mediu. Amatorii de poze selfie vor avea la dispoziţie o cameră frontală de 5 MP, respectiv cameră foto de 8MP cu blitz LED în partea din spate.

Marathon M4, un smartphone cu acumulator de 5000 mAh, optimizat pentru autonomie record

Potrivit imaginii de prezentare, Gionee Marathon M4 oferă conectivitate 4G LTE, dispune de butoane capacitive sub ecran şi este prevăzut cu un capac detaşabil.

Cuplat unei configuraţii nu foarte pretenţioasă în ce priveşte necesarul de energie, acumulatorul de 5000 mAh promite să ofere până 65 ore de convorbiri sau 463 ore de funcţionare în regim stand-by, suficient chiar şi pentru cei mai vorbăreţi dintre utilizatori.

Momentan, nu este clar dacă producătorul Gionee intenţionează să ofere noul M4 şi în afara pieţelor de desfacere asiatice, însă cu siguranţă nişa de cumpărători pe care acesta o adresează va atrage şi alţi producători interesaţi, mai activi în pieţele de desfacere europene.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult