MediaTek lansează Helio A22 „Advanced” – un chipset pentru telefoane ieftine, care înglobează tehnologii AI

18.07.2018
MediaTek lansează Helio A22 „Advanced” - un chipset pentru telefoane ieftine, care înglobează tehnologii AI

Repoziţionat ca producător de chipseturi exclusiv pentru telefoane entry-level şi mid-range, MediaTek anunţă prima soluţie pentru telefoane de buget care include procesor AI, pentru accelerarea aplicaţiilor care folosesc tehnologii de inteligenţă artificială.

Xiaomi Redmi 6A ar putea fi primul smartphone echipat cu chipsetul MediaTek Helio A22

După ce a renunţat în mod tacit la gama de chipseturi Helio X pentru telefoane high-end, MediaTek a umplut golul lăsat etichetând seria Helio P ca reprezentând oferta de chipseturi „Premium”. În schimb, nişa de telefoane entry-level este acoperită cu noua familie de chipseturi Helio Advanced (Helio A).

Primul reprezentant, modelul Helio A22 vine cu un CPU capabil să atingă 2 GHz folosind toate cele 4 nuclee disponibile. Însă piesa de rezistenţă este aşa numitul procesor AI, în măsură să preia anumite funcţii specifice aplicaţiilor care folosesc tehnologii de inteligenţă artificială, fără a mai fi necesară procesarea acestora pe un server găzduit la distanţă.

MediaTek lasă partenerilor OEM posibilitatea să opteze pentru configuraţii cu memorie RAM de tip LPDDR4, sau mai vechiul format LPDDR3, pentru mici economi de buget.

Dispozitivele motorizate de chipsetul Helio A22 vor putea fi echipate cu ecrane HD+ (rată de aspect 20:9), configuraţii dual camera cu 13MP + 8MP sau o singură cameră foto de 21MP. Accesul la internet mobil este posibil şi prin reţele LTE 4G, însă doar până la viteze Cat 4 (max. 150 Mbps download).

Primele produse echipate cu chipsetul Helio P22 sunt aşteptate pentru lansare în a doua jumătate a acestui an, echipate cel puţin cu versiunea Android 8.1 Oreo.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult