Meitu T8: primul smartphone cu inteligenţă artificială pentru retuşarea selfie-urilor

22.02.2017
Meitu T8: primul smartphone cu inteligenţă artificială pentru retuşarea selfie-urilor

Meitu, compania chineză din spatele controversatei aplicaţii omonime, a lansat în ţara sa de origine un nou smartphone care se laudă cu un software echipat cu inteligenţă artificială, care îmbunătăţeşte semnificativ selfie-urile utilizatorilor. Acesta poartă numele Meitu T8 şi vine într-un corp cu formă neobişnuită, hardware puternic şi o cameră frontală performantă. Din păcate, sunt slabe şanse să vedem acest model în magazinele Europene.

Meitu T8 este un smartphone de dimensiuni normale, cu ecran AMOLED de 5,2” cu rezoluţie Full HD, echipat cu un chipset MediaTek Helio X20 la 2,3 GHz. Memoria RAM de 4 GB şi spaţiul de stocare de 128 GB sugerează că este vorba despre un dispozitiv care tinde spre publicul interesat de dispositive high-end, iar acumulatorul de 3.580 mAh cu fast charge asigură autonomia peste medie. La capitolul multimedia avem de a face cu un cip audio Hi-Fi, un jack audio, Bluetooth 4.1 şi posibilitatea de a conecta accesorii prin USB Type-C.

Desigur, componenta foto este punctul forte al lui Meitu T8. Camera frontală vine echipată cu un senzor de 12 megapixeli şi obiectiv cu diafragmă f/1.8 cu tehnologie dual-pixel. Acest lucru înseamnă că întregul senzor este folosit pentru focalizare prin detecţie de fază şi diferenţă de contrast, pentru a oferi imagini clare în timp record, Meitu comparând performanţa cu cea a aparatelor foto DSLR. Tehnologia dual-pixel foloseşte date de la cei doi senzori pentru a ajusta automat timpul de expunere mult mai rapid, iar informaţia din ambii este utilizată pentru a realiza capturi mult mai clare în condiţii slabe de iluminare.

Camera frontală beneficiază însă de un software cu inteligenţă artificială numit „Magical AI Beautification”, care ajustează în timp real fotografiile pentru a elimina imperfecţiunile de pe faţa utilizatorilor, pentru a masca cearcănele, pentru a albi dinţii subiectului şi pentru a adăuga filtre inteligente. Toate aceste funcţii pot fi folosite pentru a edita fotografii deja existente, sau pot fi aplicate în timp real în timpul înregistrării unui clip video. Tehnologia poate să detecteze automat feţele subiecţilor şi poate aplica efecte peste feţele acestora, indifferent dacă este vorba despre un selfie sau despre o poză de grup.

Preţul telefonului Meitu T8 este de 3.299 yuan, echivalentul a 480 de dolari, iar acesta este disponibil în magazinele din China începând de astăzi. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult