Microsoft Lumia 650 [REVIEW]

06.05.2016
Microsoft Lumia 650 [REVIEW]
Camera foto; Autonomie; Concluzie

Camera foto

Echipat doar cu o cameră foto de 8MP fără prea mari pretenţii, Microsoft Lumia 650 demonstrează însă performanţe surprinzător de bune, pozele oferite fiind bine expuse şi cu un nivel de claritate cel puţin rezonabil. Chiar dacă lipsa soarelui direct mai scade puţin din detalii, calitatea pozelor în ansamblu rămâne acceptabilă, aplicaţia de captură bine optimizată gestionând excelent hardware-ul disponibil.

Lumia 650 – video sample download

Din păcate lipsa suportului pentru captură video la rezoluţie mai mare decât 720p ar putea să-i nemulţumească pe cei care folosesc funcţia de filmare în mod frecvent.

Autonomie

În ciuda configuraţiei entry-level, Lumia 650 nu face minuni cu acumulatorul de 2000mAh, oferind puţin peste două zile de funcţionare în condiţii de utilizare normală, cu acces la internet prin conexiune WiFi şi 4G.

Chiar şi aşa, rezultatul este unul acceptabil, pe care multe telefoane cu Android mai costisitoare nu îl pot egala fără a recurge la setări agresive pentru economisirea bateriei.

Concluzie

Anunţul făcut de Microsoft privind restrângerea ofertei de telefoane Lumia pare să aibă un efect pozitiv asupra calităţii celor rămase în cursă, Lumia 650 fiind un produs surprinzător de bine realizat, ţinând cont de preţul său de aproximativ 850 Lei.

Oferit într-o carcasă din plastic şi metal ce reuşeşte să impresioneze prin supleţe şi eleganţă, Microsoft Lumia 650 este o alegere cu care nu poţi da greş, dacă eşti în căutarea unui smartphone accesibil bazat pe platforma Windows 10 Mobile. Comparat predecesorului Lumia 640, noul model oferă un ecran AMOLED spaţios, dublează memoria internă şi oferă un design exterior mult îmbunătăţit. 

 

Părţi pozitive

Design suplu şi elegant
Ecran AMOLED de bună calitate
Livrat cu sistemul Windows 10 Mobile preinstalat

Părţi negative

Chipset de nivel entry-level
Lipseşte funcţioalitatea Windows 10 Continuum
Camera foto nu permite filmare 1080p

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult