Monitorizarea oamenilor prin Bluetooth ridică suspiciuni

23.07.2008
Monitorizarea oamenilor prin Bluetooth ridică suspiciuni

Monitorizare prin BluetoothAtât de îndrăgita tehnologie Bluetooth, prin care trimitem fişiere de pe telefon către tot soiul de gadgeturi compatibile, este folosită în scopuri ce ridică multe semne de întrebare. Proiectul iniţiat de către o echipă de programatori britanici (CityWare), urmăreşte comportamentul oamenilor fără consinţământul acestora, prin amplasarea a peste 1000 de scanere Bluetooth în întreaga lume.

Dispozitivele instalate în birouri, baruri, cafenele, magazine şi cine mai ştie unde, analizează deplasarea oricărei persoane ce are asupra ei un echipament electronic cu Bluetooth activat. Liderul proiectului spune că scanerele nu sunt capabile să identifice indivizii respectivi şi că urmăreşte de fapt obiceiul locuitorilor dintr-un anumit oraş, pentru a stabili un comportament general să spunem. Cu toate acestea, există voci care au dubii şi spun că intimitatea oamenilor este încălcată, mai ales că nimeni nu ştie despre operaţiunea CityWare. Concret, locuitorii oraşelului Bath (Somerset, Anglia), locul în care a fost pus pe picioare proiectul, habar nu au că sunt monitorizaţi.

Personal, cred că dacă proiectul viza într-adevăr doar monitorizarea comportamentului orăşenilor la nivel global, din punct de vedere al deplasării acestora între anumite zone de interes, studiul putea fi realizat şi prin intermediul reţelelor GSM (dar nici aşa nu ar fi fost legal), fără a utiliza Bluetooth-ul. În plus, acurateţea datelor culese este scăzută, ţinând cont de faptul că multe persoane activează Bluetooth-ul doar când vor să trimită sau să recepţioneze ceva sau când ascultă muzică la căştile stereo wireless. Aşadar, ce se ascunde în spatele proiectului Cityware? Accesul neautorizat la informaţie?