Moto X4 va fi un smartphone mid-range premium. Nu va fi compatibil cu Moto Mods

15.05.2017
Moto X4 va fi un smartphone mid-range premium. Nu va fi compatibil cu Moto Mods

În ultimele câteva luni noile dispozitive Moto de la Lenovo au fost victime repetate ale unor leak-uri foarte detaliate. Vechea serie Moto X este programată să se relanseze în 2017, iar acum avem detalii aproape complete despre noul dispozitiv. Se pare că acesta va fi unul dintre cele nouă smartphone-uri sub brandul Moto pe care compania chineză le pregăteşte pentru anul curent, fiind o alternativă mid-range premium la flagship-urile „Moto Z”.

O prezentare internă din cadrul Lenovo care a ajuns pe internet sugerează că Moto X4 va debuta în 2017 şi va oferi performanţă înaltă, în ciuda faptului că va folosi un chipset mid-range. La baza acestuia va sta Snapdragon 660 de la Qualcomm, noua platformă pentru dispozitive mid-range premium de la Qualcomm, care va fi alăturată unui display de 5,5”, 4 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare.

Aceste detalii sunt contradictorii leak-urilor mai vechi, care prezentau Moto X4 ca un model high-end. Se pare că acest dispozitiv va fi oferit ca o alternativă fără suport pentru accesoriile Moto Mods la seria Moto Z, probabil fiind poziţionat în ofertă cu un preţ mai mic. De asemenea, acumulatorul de 3.800 mAh ar putea fi folosit agresiv în campania de marketing, întrucât multe dintre smartphone-urile de pe piaţă abia trec de 3.000 mAh, iar sistemul dual-camera ar putea fi folosit pentru a oferi funcţii avansate pentru amatorii de fotografie pe mobil.

Nu în ultimul rând, Moto X va veni cu rezistenţă la apă cu certificare IP68, integrare cu AI, comenzi vocale Always-On (funcţie prezentă şi pe modelele precedente din gama Moto) şi un senzor de amprentă. Moto X4 va fi dezvăluit cel mai probabil odată cu noua serie Moto Z2 cândva în viitorul apropiat. Seria Moto Z fiind lansată anul trecut în vară.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult