Motorola Edge 70 Ultra ar urma să fie lansat sub denumirea de Motorola Signature

17.12.2025
Motorola Edge 70 Ultra ar urma să fie lansat sub denumirea de Motorola Signature

Presupusul model Motorola Edge 70 Ultra, care ar fi dezvoltat sub numele de cod „Urus”, se pare că va fi lansat oficial sub denumirea Motorola Signature. Anterior, design-ul acestui smartphone a fost scăpat pe Internet, iar acum avem parte de un nou leak cu ceea ce par imaginile promoționale finale, realizate pentru presă, ale acestui modelul Motorola Signature.

În aceste imagini, publicate de cunoscutul leaker Evan Blass, Motorola Signature este prezentat în două variante de culoare: Carbon și Martini Olive, ambele oferind un aspect sofisticat și modern pentru ceea ce se dorește a fi noul flagship de la Motorola.

Motorola Signature

Din punct de vedere al design-ului, Motorola Signature dispune de un ecran cu decupaj tip „punch-hole” pentru camera frontală, oferind astfel un aspect elegant și maximizând suprafața de afișare. Pe partea din spate găsim o insulă de cameră de formă „squircle” (pătrat cu margini rotunjite), care adăpostește trei camere, inclusiv o unitate telefoto periscopică pentru zoom optic avansat, precum și un blitz. Detaliu interesant: în jurul blitzului sunt inscripționate specificații ale camerelor, precum și mențiunea despre suportul pentru Dolby Vision.

Specificații hardware demne de un flagship

Motorola Signature, cunoscut anterior drept Edge 70 Ultra, promite să fie un flagship ceva mai accesibil, venind echipat cu procesor Snapdragon 8 Gen 5 de la Qualcomm, 16 GB de memorie RAM, sistem de operare Android 16 și un ecran OLED cu diagonala de 6,7 inci , rezoluție SuperHD 1,5K și rată de refresh de 120Hz. Pe partea de fotografie, se zvonește că toate cele trei camere principale de pe spate vor utiliza senzori de 50 MP, ceea ce ar trebui să ofere imagini detaliate și clare, indiferent de condițiile de iluminare. Mai mult, funcția Dolby Vision ar trebui să asigure înregistrarea de clipuri video cu o dinamică și o fidelitate a culorilor peste medie.

Este de așteptat ca Motorola să dezvăluie mai multe informații oficiale despre modelul Signature în săptămânile următoare, inclusiv detalii legate de preț, disponibilitate pe piață și funcții software suplimentare. Fiind un model de top, Motorola Signature ar putea marca o revenire în forță a companiei pe segmentul premium, concurând cu flagship-uri de la Samsung, Apple și concurenții acestora din China.

Motorola Signature

Sursa: GSM Arena, Evan Blass

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult